Chiar dacă și-ar permite orice preparate culinare sofisticate, Nicolae Ciucă iubește mâncarea copilăriei. Iată ce pasiuni are fostul premier al României.
Nicolae Ciucă adoră să îi gătească soției un preparat culinar care provine din Oltenia. E vorba de o rețetă de familie, bună de te lingi pe degete: saramură de pui. Iar cina o servește întotdeauna acasă. Pe de altă parte, fostul premier al României nu poate uita niciodată mâncărurile copilăriei, pe care le primea în pachet de la părinți, când era la școala militară, respectiv sarmale, supă de roșii, chec și delicioasele șnițele.
„În Oltenia, saramura este cu mai multă zeamă”
”Îmi place să gătesc, gătesc simplu. Saramura de pui, o reţetă pe care am învăţat-o din familie. (…) În Oltenia saramura este cu mai multă zeamă. Totul se pune pe grătar, roșiile, ardeiul, usturoiul, toate se pune la un moment dat pe grătar. Este o reţetă aparte. (…) Îmi aduc aminte cu mare plăcere, când veneam acasă, era la îndemâna bunicii această mâncare”, a mărturisit politicianul.
Ce alte pasiuni mai are Ciucă
Dar Nicolae Ciucă nu este doar un bucătar bun, și un gospodar pe cinste, pentru că mai are o altă mare pasiune. Îi place mult să grădinărească, e momentul lui de relaxare și are și câțiva metri pătrați unde cultivă tot ce are nevoie o familie pentru vară și toamnă. Adică roșii, ardei gras, ardei capia, gogoșari, busuioc, cimbru și castraveți. Cât privește jocul preferat al copilăriei, fotbalul rămâne în sufletul fostului premier. „Îmi plăcea să joc, să alerg, făceam plimbări cu bicicleta”, și-a amintit el.
Fostul premier a mai dezvăluit că ascultă toate felurile de muzică, dar și dansează; „Îmi place să dansez. Îmi place mult muzica populară, îmi plac horele”.
Nu a fost niciodată în străinătate
Pe de altă parte, Ciucă a făcut și o mărturisire șocantă: nu a fost plecat niciodată în străinătate, pentru că iubește locurile din România. „Nu am fost niciodată în vacanţă în străinătate, în concediu, în city-break şi le spun tuturor, pentru că nu ştiu dacă ne ajunge o viaţă să descoperim România, frumuseţile României. Mai avem încă multe de văzut”, a spus Ciucă. Și le recomandă românilor să meargă cât mai des în stațiunile montane, dar și în Maramureș, Suceava, Țara Oașului și în Delta Dunării.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook