Simona Ionescu / Redactor Șef

Mario Iorgulescu, fiul fostului boss al LPF, cu chipul desfigurat și cu probleme de sănătate grave. Dezvăluiri incredibile

Mario Iorgulescu, fiul fostului boss al LPF, cu chipul desfigurat și cu probleme de sănătate grave. Dezvăluiri incredibile
Fiul fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mario Iorgulescu, a fost trimis în Italia imediat după ce a provocat accidentul mortal din 2019, iar de atunci nu a mai revenit. Cei care au avut ocazia să-l vadă recent au rămas șocați: este desfigurat și se confruntă cu probleme de sănătate grave.

La aproape șase ani distanță de la accident, Mario Iorgulescu, fiul fostului boss al LPF, apare desfigurat și e clar că se confruntă cu probleme de sănătate grave. Este pur și simplu de nerecunoscut, iar cei care l-au văzut spun că acesta are niște probleme „destul de delicate”.

Mașina, primită cadou ca să se lase de alte vicii

În 2019, Mario Iorgulescu, aflat la volanul unui Aston Martin primit de la tatăl său, a pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism care circula din sens opus. Bărbatul care conducea mașina lovită, tatăl a doi copii, a decedat pe loc. Așa cum au constatat autoritățile, în momentul impactului, Mario Iorgulescu circula cu 143 km/h și se afla sub influența alcoolului și a substanțelor stupefiante.

Fiul boss-ului de la LPF se lăuda cu mașina și ceasurile scumpe pe care le primea de la tatăl său ca să renunțe la alte vicii (Sursa foto: In stagram)

Avea 24 de ani când a produs accidentul în care a ucis un bărbat. Mario Iorgulescu părea atunci aproape un copil – un tânăr abia ieșit din adolescență care, după ce și-a încheiat studiile în Italia, a revenit în țară și a dat de un anturaj nepotrivit.

Dus în Italia, imediat după accident

Imediat după producerea accidentului, tânărul a fost scos din țară, trimis în Italia și internat într-o clinică de psihiatrie. Practic, de atunci, din 2019, el se află în Italia. Procesul care a urmat s-a judecat în absența autorului faptei. În final, Tribunalul București l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare.

Decizia a fost atacată la Curtea de Apel București, care i-a redus pedeapsa la 13 ani și 8 luni de închisoare, dar cazul nu s-a încheiat. În iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că Mario Iorgulescu trebuie judecat pentru ucidere din culpă, nu pentru omor.

Gino Iorgulescu făcea eforturi să își țină fiul departe de droguri

Fostul fotbalist Florin Prunea (56 de ani) a oferit acum detalii despre starea în care se află Mario Iorgulescu. Acesta spune că l-a cunoscut pe Mario Iorgulescu și că fiul președintelui LPF a căzut victimă anturajului în care a intrat după ce s-a reîntors în România de la studii. Așa cum am arătat, Mario Iorgulescu a urmat facultatea în Italia.

„Doamne ferește pentru familie, au rămas doi copii… Doamne ferește și pentru el, l-am cunoscut pe băiatul ăsta. Mario a venit în România foarte rar, el este crescut în afacere, nu este crescut aici, e în Elveția… Și, când a venit în România, l-au luat ăștia la mână… băieții, prin oraș… credul (n.r. Mario Iorgulescu)…”, a spus fostul fotbalist.

Așa arăta Mario Iorgulescu la 24 ani ani, perioadă în care, sub influența alcoolului și a drogurilor, a făcut accidentul în care a ucis un om (Sursa foto: Instagram)

Se știa că mașina cu care a făcut accidentul o primise cadou de la tatăl său, cu condiția să renunțe la un viciu extrem de periculos în care căzuse.

Florin Prunea a mai povestit și cât de multă grijă avea Gino Iorgulescu de fiul său, pentru a-l ține departe de droguri.

„Eu știu doar că, atunci când mă duceam la Ligă, tot timpul îl vedeam. Gino îl ținea… știi cum îl ținea? Avea doi băieți de acolo care nu se mișcau de lângă el. Să stea acolo lângă el la birou, stătea de dimineață până seară la Ligă. Și uite că tot… Doamne ferește!”, a povestit Florin Prunea, în cadrul emisiunii „I am sport live”.

Mario Iorgulescu, desfigurat și cu probleme de sănătate grave 

Mario Iorgulescu a rămas în Italia după accidentul pe care l-a provocat, țară în care se află și în prezent. Absența sa la proces a fost motivată, de fiecare dată, de avocatul acestuia, prin faptul că fiul lui Gino Iorgulescu se confruntă cu probleme grave de sănătate cu care a rămas după acel accident, motiv pentru care nu poate fi extrădat.

Totuși, în 2023, apăreau imagini cu Mario Iorgulescu. Se vedea că acesta nu era internat în spital, ci petrecea la un bar din Italia. La momentul respectiv, s-a aflat și că acesta deținea și un apartament în Milano. În același an, tânărul a fugit din clinica unde era internat pentru problemele sale psihiatrice. El a fost prins de carabinieri și adus înapoi, au arătat avocații săi.

Mario Iorgulescu, fiul fostului boss al LPF, desfigurat și cu probleme de sănătate grave. Dezvăluiri incredibile
Cu fața umflată, Mario Iorgulescu a ajuns de nerecunoscut în nici 6 ani de la producerea accidentului mortal (Sursa foto: Instagram)

„Mario Iorgulescu este o persoană bolnavă, iar asta trebuie să spună multe. Are momente când este lucid și are momente când, pe fondul bolii, nu este”, a declarat, atunci, avocatul Florin Durgheu.

Acum, Florin Prunea recunoaște că a rămas șocat după ce a văzut o fotografie recentă cu Mario Iorgulescu. Fotbalistul a fost năucit de schimbarea dramatică prin care a trecut puștiul de care își amintește din anii trecuți.

„Din ce-am înțeles, nici el nu e bine. Are niște probleme destul de delicate, 100%. Se și vede, mi-a arătat cineva o poză cu el acolo, în Italia. Nu-l mai recunoști… e umflat…”, a mai povestit Florin Prunea.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri