Marius Elisei s-a făcut de râs pe pârtie. Toată lumea l-a văzut pe fostul soț al Oanei Roman

De când este într-o nouă relație, una dintre marile preocupări ale lui Marius Elisei este să își răsfețe iubita cu cine romantice și vacanțe de vis. A dus-o în Franța, în Grecia, pe litoralul românesc, dar și pe pârtie, în țară. Pentru finalul de an, ca „bogații”, cei doi au plecat la munte, în zona Brașovului. Odată ajuns acolo, Marius Elisei a vrut să se bucure de zăpadă, dar tot ce a reușit a fost să se facă de râs pe pârtie, și toată lumea l-a văzut.
Din toamna anului trecut, oficial, Marius Elisei formează un cuplu cu Gabriela Elena Băcinică, o tânără care lucrează în domeniul medical. De dragul ei, Elisei s-a apucat de fitness, dar și să facă Uber, o vreme, ca să câștige bani.
Anul acesta a făcut ceva cu adevărat nou în viața sa: a devenit salariat. El este, mai nou, angajat la MApN. S-a pozat în uniformă, și nu o dată. Inclusiv de Ziua Națională a postat o imagine în care apare în bluza de la echipamentul cu model de camuflaj.
După numeroasele escapade romantice alături de iubita sa la mare, când sezonul a fost cald, Marius Elisei a dus-o acum pe aceasta în vacanță de iarnă, la munte. A postat imagini de la fereastra locului în care sunt cazați, dar a mers și pe pârtie, unde Marius Elisei s-a făcut de râs.
Total neechipat, acesta a ajuns în zăpadă, pe pârtie, încălțat în adidași. Însă, a pozat mândru, să vadă toată lumea ce bărbat frumos și suplu s-a făcut de când trăiește noua sa poveste de amor.
În timp ce Oana Roman se străduiește, ca influencer, să câștige cât mai mulți bani, pentru că statutul de mamă singură este costisitor, Marius Elisei are măcar norocul că nu e urmărit de prea multă lume pe rețelele sociale, astfel că imagini precum cea de pe pârtie trec neobservate. Lunile trecute, el a fost executat silit de fosta sa soție și mama fiicei sale, pentru pensia alimentară neachitată Isabelei, de ani de zile.
Așa cum se știe, la divorțul în fața notarului cu Oana Roman, el s-a angajat la plata unei pensii alimentare pentru fiica sa, în valoare de 500 de lei, pe care multă vreme nu a achitat-o. Un timp, înainte să se apuce de Uber și apoi să își caute un serviciu adevărat, a încercat să pună în practică cele învățate de la Oana, încercându-și norocul ca influencer. Gătea cine romantice pentru iubita sa și posta imaginile, menționând nu doar mărcile produselor folosite, dar și numele magazinului de unde se aprovizionează. Însă acest demers nu s-a soldat cu succes.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook