Departamentul de resurse umane al palatului a depus eforturi susținute și a anchetat angajații, dar se dorește păstrarea anonimatului acestora. După ce cotidianul The Times a dezvăluit în martie 2021 că Meghan Markle a fost acuzată de comiterea unor fapte de hărţuire şi intimidare în perioada când a locuit la Palatul Kensington din Londra, biroul de presă de la Palatul Buckingham a publicat un comunicat în care a precizat că familia regală britanică se declară „extrem de preocupată” de acea chestiune și că „nu tolerează şi nu va tolera niciodată hărţuirea şi intimidarea la locul de muncă.”
Actrița a dezmințit acuzațiile de bulling
Meghan și Harry, între timp, s-au mutat în State, dar ancheta a vizat deopotrivă membrii personalului, precum și pe „cei care au părăsit între timp casa regală”, a mai precizat biroul de presă.
Plângerea pentru fapte de bullying comise asupra unor asistenţi a fost depusă în octombrie 2018 de Jason Knauf, care ocupa pe atunci funcţia de director de comunicare al cuplului princiar Harry-Meghan. Fosta actiță a dezminţit acuzaţiile formulate împotriva ei.
Publicațiile din Regatul Unit au abordat subiectul anchetei de bulling și au dezvăluit că participanții la anchetă rămași acasă sunt decepționați că raportul va fi „îngropat”, odată cu decizia de a nu-i face publice concluziile.
Cheltuielile Palatului au crescut
Anunţul legat de schimbarea procedurilor interne în urma anchetei de hărțuire a fost făcut cu ocazia prezentării raportului anual privind finanţele familiei regale britanice.
Pentru anul fiscal 2021-2022, cheltuielile s-au ridicat la 102,4 milioane de lire sterline (118 milioane de euro), în creştere cu 17% față de anul precedent, care se datorează în special costurilor legate de renovările în curs de desfăşurare la Palatul Buckingham. Acestea au crescut cu 41% şi au ajuns la 54,6 milioane de lire sterline. Alocaţia anuală acordată de Trezoreria publică, fixată la 15% din veniturile generate de Patrimoniul Coroanei, a fost stabilită la 86,3 milioane de lire sterline, în creştere cu 400.000 de lire sterline în raport cu anul precedent.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook