Artistul a produs un adevărat șoc în lumea muzicală, anunțând, prin intermediul rețelelor sociale că a început anul spitalizat. El a fost operat de urgență, după ce i s-a descoperit o tumoră pe creier. În vârstă de 70 de ani, Michael Bolton a transmis că după ce a fost diagnosticat a suferit o „intervenție chirurgicală imediată”.
Legendarul cântăreț, în vârstă de 70 de ani, a dezvăluit vineri într-un mesaj emoționant pe Facebook și Instagram că „2023 a ajuns să-i prezinte niște provocări cu totul neașteptate”. „Chiar înainte de sărbători, s-a descoperit că am o tumoră pe creier, care a necesitat o intervenție chirurgicală imediată, a scris artistul. Datorită echipei mele medicale incredibile, operația a fost un succes”, arată Page Six.
Michael Bolton și-a anulat toate concertele
Michael Bolton, care „acum se recuperează acasă” alături de familia sa, după operație, le-a mai transmis fanilor că va dedica următoarele două luni recuperării sale, ceea ce, implicit, înseamnă că va trebui să ia o pauză temporară de la turnee. Altfel, el ar fi trebuit să înceapă un turneu în Florida, la 1 februarie. Bolton planificase să susțină spectacole pe tot globul pe tot parcursul anului 2024, și să își încheie turneul pe 22 decembrie în Connecticut.
„Este întotdeauna cel mai greu lucru pentru mine să-mi dezamăgesc fanii sau să amân un spectacol, dar nu am nicio îndoială că lucrez din greu pentru a-mi accelera recuperarea și pentru a reveni la spectacole în curând”, a scris el. Cântărețul și-a încheiat postarea – text mulțumindu-le susținătorilor săi pentru dragostea lor neclintită de-a lungul anilor. El a promis că va mai reveni pe rețelele sociale, ca să transmită actualizări despre evoluția stării sale de sănătate.
Înainte de operație, artistul și-a îngrijorat fanii, la ultimul concert
Deși Michael Bolton nu a precizat în postarea sa momentul în care a fost descoperită tumora, anumite îngrijorări au existat în rândul fanilor, încă din ultima săptpmână a anului care a trecut. Atunci el a urcat ultima dată pe scenă, în timpul paradei Disney Parks din ziua de Crăciun. Cântărețul a interpretat Joy To The World, însă, după modul în care cânta s-a văzut că nu era totul în regulă cu el.
@michaelbolton Merry Christmas from the happiest place on Earth! Hoping you all have had a very peaceful holiday. 🎄 Who saw my performance of „Joy To The World” at Disney Parks Magical Christmas Day Parade? #DisneyChristmasCelebration #JoyToTheWorld #ChristmasMusic #HolidayMusic ♬ Joy to the World – Michael Bolton
„Ce s-a întâmplat cu Michael Bolton la Parada de Crăciun? Părea îndurerat”, a scris un fan îngrijorat pe X, în timp ce un alt fan a spus că părea că Bolton „nici măcar nu se putea mișca”. „Devine trist”, au adăugat ei. „Of. Michael Bolton nu a arătat bine”, a scris altcineva. Amintim și că la începutul lunii decembrie
Michael Bolton a trebuit să amâne unul dintre concertele sale, pe motiv de boală, însă nimeni din echipa sa de PR nu a precizat despre ce diagnostic era vorba.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook