Când vine vorba de buchetele de mireasă, doamnele sunt extrem de pretențioase. Iar florile spun multe…
Miresele trebuie să știe acest lucru. Dacă puneți aceste flori în buchet, veți avea mare ghinion
Planificarea unei nunți e un mare stres pentru miri, iar doamnele se gândesc cu luni de zile înainte la rochia de mireasă și buchet. Deși la prima vedere să alegi florile pare un lucru ușor, trebuie să știți că există câteva soiuri care nu sunt recomandate pentru că, spune tradiția, aduc ghinion în căsnicie. Una dintre florile care trebuie să fie doar în glastra din casă este liliacul. Pentru că acesta nu se deschide, se spune că așa va fi și drumul unei mirese. În plus, acesta se ofilește și foarte repede.
Un nu hotărât și florilor de mac
Nici cu macul nu e glumit, pentru că florile se usucă repede, polenul ajunge pe rochia miresei și, de asemenea, se spune că nu va aduce nimic bun în căsnicie. Tot de pe lista cu flori interzis în buchetul miresei fac parte și margaretele. Tradiția spune că cineva va alege aceste flori va fi disprețuită și se va despărți curând.
Potrivit recomandărilor specialiștilor, deși miros extraordinar de frumos, nu alegeți nici anemone. Aceste flori simbolizează o dragoste neîmpărtășită, așa că nu au ce să caute la un eveniment atât de frumos.
Narcisele și garoafele arată perfect doar în curte
Garoafele se numără printre cele mai frumoase flori dar, din nefericire, acestea sunt folosite de cele mai multe ori la înmormântări. E lesne de înțeles că nu au ce căuta într-un buchet de mireasă. La rândul lor narcisele nu se pot folosi pentru un buchet al unei femei ce pornește la drum în viață, pentru că nu-i vor aduce nimic bun.
Nu în ultimul rând, cine alege cale pentru nuntă va face un lucru greșit, acestea fiind florile cele mai pline de conotații negative. Dacă vreți să aveți parte de un mariaj plin de împliniri și bucurie, e bine să adăugați în buchet câteva fire de iederă dar și un trifoi cu patru foi.
Sursă foto: pestre
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook