Simona Ionescu / Redactor Șef

Moţiunea împotriva ministrului sănătăţii a fost votată

Moţiunea împotriva ministrului sănătăţii a fost votată
Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost adoptată, miercuri, 24 iunie, de Camera Deputaţilor, cu 164 de voturi ”pentru”. Adoptarea moţiunii nu duce automat la demiterea ministrului.

Astăzi, 24 iunie, Camera Deputaților a votat moțiunea de cenzură împotriva ministrului sănătății, Nelu Tătaru.  La moţiunea intitulată ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” au fost înregistrate 164 de voturi ”pentru”, 85 de voturi ”împotrivă”, 48 de abţineri, iar doi deputaţi au fost prezenţi, dar nu au votat. Ca urmare, moţiunea a fost adoptată, scrie digi24,ro.

Moţiunea împotriva ministrului sănătăţii a fost votată

Moţiunea cu titlul ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” a fost dezbătută marţi, 23 iunie, iar reprezentanţii UDMR şi ai PMP au anunţat că nu vor vota.

PMP a precizat că Nelu Tătaru este ministru de doar două luni, însă moţiunea PSD vorbeşte despre neajunsurile din ultimii 20 de ani ai sistemului medical.

UDMR, în schimb, i-a cerut ministrului Sănătăţii să demonstreze că doreşte ”restartarea” sistemului medical.

Adoptarea moţiunii nu duce automat la demiterea ministrului.

Moţiune simplă împotriva ministrului sănătăţii

”Sănătatea românilor este, sau ar trebuie să fie, pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, al oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o lista interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. După ce fostul ministru al sănătăţii a vrut să «privatizeze» sănătatea, actualul ministrul PNL al sănătăţii se ocupa de «tunuri», «vânzări de mască fără bon», numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte «tunuri», gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ. PNL minte! Ministrul Sănătăţii minte”, afirmă social-democraţii în moţiune, scrie stirileprotv.ro.

PSD susţine că Nelu Tătaru ”minte”

PSD susţine că Nelu Tătaru ”minte personalul medical care nu a avut materialele de protecţie, minte personalul medical care aşteaptă stimulentele, minte personalul medical legat de plata orelor suplimentare şi a sporurilor”.

”Minte populaţia României! Minte populaţia Bucureştiului! Minte că se testează populaţia”, se mai arată în textul moţiunii intitulate ”Sănatatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, scrie aceeași sursă.

Până acum, au mai fost vizaţi de moţiuni simple Violeta Alexandru, Monica Anisie, Marcel Vela şi Florin Cîţu. Dezbaterea moţiunii depuse împotriva ministrului Ion Ştefan a fost amânată.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre