Școala online e o problemă pentru România, spune ministrul Sorin Câmpeanu. Doar unul din cinci profesori știe să predea online.
Motivele pentru care nu se poate face școală online. Sunt probleme cu profesorii și cu conexiunea la internet
Pandemia e în floare, dar copiii nu au posibilitatea să învețe online, mai ales cei din mediul rural. Din mai multe motive. Primul ar fi problema cu conexiunea la internet. În condițiile în care unii dintre cei mai buni specialiști IT sunt români. În plus, nici acum nu s-a rezolvat situația dezastruoasă cu echipamentele IT.
„Avem probleme cu conectivitatea la un nivel care să permită predarea online (…). Conectivitatea a fost ameliorată, nu suficient de mult încât să spunem că fiecare dintre cei 3 milioane de copii, mai ales acel un milion de copii care sunt în mediul rural – preşcolari şi elevi, au conectivitate şi acces la internet capabil pentru predarea online. (…)
Tocmai ce am primit un mesaj din partea unui profesor din judeţul Timiş care are patru copii şi ar avea nevoie de cinci echipamente şi de o conexiune la internet capabilă să suporte atâtea conexiuni simultan. Nu toţi elevii din România au echipamente adecvate, înţelegând că pentru ciclul superior al liceului tableta, în opinia mea, este un instrument neadecvat, e nevoie de un laptop”, a spus Sorin Câmpeanu într-o conferință de presă.
Nici profesorii nu se descurcă cu predarea online
O altă mare problemă ar fi faptul că din cinci profesori doar unul este format să le predea online copiilor. Cine să fie de vină și pentru lipsa pedagogiei digitale? „Apreciez efortul remarcabil făcut de foarte mulţi dintre colegi pentru a-şi consolida singuri abilităţile digitale şi modalitatea de predare, dar totuşi nu avem toţi profesorii formaţi din perspectiva pedagogiei digitale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.
Nu în ultimul rând, România este deficitară și la modalitatea prin care un profesor poate ști că cel din spatele ecranului este copilul și nu părintele. Dar se pare că se va rezolva câte ceva, începând cu luna noiembrie. Ministerul Educației l-a informat că se va contracta proiectul privind crearea de conţinut digital.
„Al cincilea element la care suntem total deficitari este acela al relevanţei evaluării în sistem online, al modalităţilor prin care profesorul să poată garanta că cel care răspunde din spatele ecranului este elevul şi nu un părinte, un profesor, un frate mai mare sau oricine altcineva.
Nu există platforme dedicate şi securizate pentru evaluarea online, cu excepţia unui proiect pilot (…) în care se încearcă dezvoltarea evaluării online doar pentru două discipline – Matematica şi Limba română”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Sursă foto: bunadimineata
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook