Simona Ionescu / Redactor Șef

Motivul pentru care Tom Cruise și Ana de Armas s-au despărțit: „Și-au dat seama…”

Motivul pentru care Tom Cruise și Ana de Armas s-au despărțit: „Și-au dat seama…”
Se spune că „dragostea durează trei ani”, pornind de la un titlu celebru din literatură. În cazul lor, a fost mult mai puțin. Tom Cruise și Ana de Armas s-au despărțit dintr-un motiv surprinzător.

Actorii Tom Cruise (63 de ani) și Ana de Armas (37 de ani) au pus capăt relației lor, care nu a durat nici măcar un an. Pesemne, diferența de vârstă și de valori și-a spus cuvântul. Așteptările în cuplu au fost diferite. Cei doi au decis să se despartă după ce au simțit că „scânteia dintre ei s-a stins”.

„Tom și Ana s-au simțit bine împreună, dar relația lor a ajuns la final. Au decis să rămână prieteni buni, însă nu mai sunt implicați romantic. Și-au dat seama că nu se îndreaptă în aceeași direcție și că e mai bine pentru amândoi să rămână doar amici”, a declarat pentru presa străină un apropiat al cuplului.

După nouă luni de relație, Tom Cruise și Ana de Armas s-au despărțit (Foto: Instagram)

Chiar dacă nu mai formează un cuplu, cei doi vor continua să lucreze împreună – Ana a fost deja distribuită în următorul film al lui Tom.

Semnele despărțirii sunt deja vizibile

Vestea despărțirii vine la scurt timp după ce Ana de Armas a fost văzută la o sală de sport din Santa Monica alături de Miles Teller, colegul lui Tom Cruise din „Top Gun: Maverick”. Miles este căsătorit cu Keleigh Sperry, iar cei doi au fost surprinși plecând separat, cu mașini diferite.

Ultima apariție publică a lui Tom Cruise și Ana de Armas ca și cuplu a avut loc în luna iulie, când au fost văzuți ținându-se de mână în timpul unei escapade romantice în Woodstock, Vermont. Relația lor devenise oficială în luna februarie a acestui an, când au fost observați pentru prima dată luând cina împreună, la Londra.

Motivul pentru care Tom Cruise și Ana de Armas s-au despărțit: „Și-au dat seama…”
În lunile trecute, Tom Cruise și Ana de Armas și-au afișat relația inclusiv plimbându-se de mână, în public (Foto: X)

Pe parcursul relației, Tom Cruise a fost galant și generos cu Ana de Armas, oferindu-i cadouri scumpe, precum bijuterii, haine de designer și chiar posibilitatea de a călători oriunde în lume.

„A început cu flori și cărți despre care știa că i-ar plăcea, iar apoi au urmat cadouri din ce în ce mai impresionante”, a spus o sursă apropiată.

O relație discretă și aparent platonică

În luna mai, cei doi au participat împreună la aniversarea de 50 de ani a lui David Beckham, dar un invitat a afirmat că legătura dintre ei părea mai degrabă una de prietenie. Totuși, o altă sursă a confirmat că Tom era „extrem de atras” de Ana de Armas, descriind relația ca fiind „discretă și la început de drum”.

Motivul pentru care Tom Cruise și Ana de Armas s-au despărțit: „Și-au dat seama…”
vara aceasta, Tom Cruise și Ana de Armas, surprinși de paparazzi în vacanță în Spania (Foto: DailyMail / Backgrid)

Cei doi s-au cunoscut în februarie, în context profesional, colaborând la proiectul „Deeper”, un thriller cu elemente supranaturale, plasat pe mare.

După despărțire, Ana de Armas a fost văzută în compania altor persoane. Ea a pozat recent cu un bărbat misterios la Paris Fashion Week și a petrecut luna trecută în Puerto Rico, dansând la un concert al rapperului Bad Bunny.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *