Simona Ionescu / Redactor Șef

Într-un dialog cu un localnic din Maroc, Dan Negru, prezentatorul Kanal D, a aflat că prețurile din Maroc sunt surprinzător de mici, un contrast dureros cu situația din România.

Dan Negru, șocat de discuția cu un marocan

În ultimii ani, Marocul a devenit o destinație căutată de români, pentru peisajele uimitoare, istoria bogată, dar și prețurile mult mai mici decât în România. Printre cei care și-au făcut vacanța pe aceste meleaguri s-a numărat și prezentatorul Dan Negru, care a aflat un lucru uluitor.

În această parte a lumii, chiar și apa, atât cea pentru consum, cât și cea îmbuteliată, e mai ieftină ca în România. Dan Negru a aflat aceste detalii de la un localnic și pentru că nu i-a venit să creadă, a întrebat și inteligența artificială.

Cât costă o sticlă de apă de 1,5 litri în Maroc și cât costă în România

„Toată lumea vorbește despre scumpiri, despre prețuri Maroc România și mi-am amintit că atunci când am fost în Maroc am întâlnit mulți africani (Marocul e în Africa), mulți marocani care au studiat în România. Unul dintre ei mi-a spus că prețul apei  de uz casnic e mai ieftin la ei decât la noi. Și că până și apa îmbuteliată e mai ieftină la ei decât la noi.
Fugi, măi, i-am spus africanului, nu are cum, sunteți la marginea deșertului, sunteți în Africa. M-am plimbat prin deșertul vostru și după 10 minute, eram leșinat de căldură.

Cum să fie apa la voi mai ieftină decât la noi? Și ca să-l conving pe african, am întrebat inteligența artificială. Asta e neutră, dă răspunsul simplu, dă informația simplă”, a povestit Dan Negru.

Ce spune inteligența artificială

Inteligența artificială i-a satisfăcut curiozitatea lui Dan Negru și răspunsul l-a uluit. În Maroc, prețul apei potabile pe metru cub este între 0,37-0,65 euro, comparativ cu românii, care plătesc 1-1,8 euro pe metru cub.

Același lucru se întâmplă și la apa îmbuteliată. În timp ce marocanii plătesc pentru o sticlă de apă de 1,5 litri suma de 0,45-0,63 euro, în România ea costă 0,75 de euro.

Diferența dintre prețuri Maroc România este covârșitoare pentru turștii români. Un simplu dialog al lui Dan Negru cu un marocan a revelat că prețuri Maroc România sunt de 3-4 ori mai mici. Apa, mâncarea și serviciile din Maroc costă incomparabil mai puțin decât în România. Aceasta explică de ce tot mai mulți români aleg Marocul pentru vacanțe ieftine și de calitate. Magazinele Auchan, surprize pentru clienți: prețuri mai mici, peste 1.300 de oferte și premii.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre