O legendă a sportului românesc a plecat „dincolo”
Vestea tristă a fost dată chiar de către Federația Română de Lupte, pe pagina de Facebook. „Federatia Română de Lupte anunță cu regret dispariția maestrului Gheorghe Broșteanu luptător Broșteanu, o figură emblematică a luptelor libere. Medaliat la Campionatele Europene, dar și descoperitor de talente ca antrenor la CS Unirea Iasi, Membru de Onoare al FRL, maestrul Gheorghe Broșteanu luptător Broșteanu s-a stins din viață după o lungă si discretă suferință.

Federația Română de Lupte își exprimă regretele și transmite sincere condoleanțe familiei! Luptele românești au pierdut un om, sportiv și antrenor de o valoare incontestabilă. Drum lin, maestre! Respect!”, se arată în mesajul transmis de Federatia Română de Lupte.
Gheorghe Broșteanu a fost unul dintre marii sportivi ai României. El a cucerit medalia de argint în 1982, la categoria 90 kg, la Campionatele Europene.
De asemenea, a fost multiplu campion naţional şi câştigător a numeroase turnee internaţionale, dar şi Cetăţean de Onoare al municipiului Iaşi.
În ultima perioadă a activat ca antrenor la lupte și a fost medaliat la Campionatele Europene. De asemenea, era tehnician la CS Unirea Iași și Membru de Onoare al FRL.
Sursa foto: Facebook / FRL
Gheorghe Broșteanu luptător și antrenor de renume național s-a stins din viață după o lungă suferință. Gheorghe Broșteanu luptător medalist european a rămas în istoria sportului românesc ca o figură emblematică a luptelor libere. La CS Unirea Iași, Gheorghe Broșteanu luptător a format numeroși campioni, lăsând moștenire incontestabilă comunității sportive românești. Celebrul seismolog Gheorghe Mărmureanu spune când va veni un cutremur mare. Care sunt cele mai vulnerabile zone din București.
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook