Oana Roman a scăpat definitiv de Elisei, dar are probleme cu fiica. Un motiv în plus să facă un promo

Au trecut mai mulți ani de la divorțul și apoi de la despărțirea definitivă dintre Oana Roman și Marius Elisei, dar abia acum vedeta a reușit să scape cu totul de numele bărbatului care a făcut-o mamă. Încă de la separarea lor, Oana Roman a încercat să renunțe la numele lui și a angajat specialiști, cerând chiar și ajutorul internauților pentru a convinge Meta să îi elimine numele fostului soț din conturile ei de pe rețelele sociale.
Abia acum acest lucru s-a întâmplat. Pe profilurile sociale, „Oana Roman Elisei”, cum apărea până de curând, a revenit la numele de fată: Oana Roman.
Timp de mai bine de doi ani, Oana Roman a fost ținută „în șah” de reprezentanții Meta. Imediat după despărțirea definitivă de Marius Elisei – deși divorțul oficial avusese loc cu aproape doi ani mai devreme, amiabil, în fața notarului – Oana a vrut să-și schimbe rapid numele pe rețelele sociale. Dacă s-ar fi putut, chiar imediat. Însă nu i s-a permis până acum.
Nici Oana personal, nici firma angajată, nici internauții binevoitori nu au reușit să convingă Meta că, fiind divorțată și având numele modificat inclusiv în actele de identitate, nu mai are de ce să păstreze numele fostului soț online.
Oana Roman și-a dus fiica, Isabela, în vacanța de vară la mare, la Cannes, în Franța. Cele două s-au cazat la un hotel unde prețul unei camere duble pornește de la aproximativ 200 de euro. Oana s-a revăzut acolo cu prietenele ei din tinerețe, s-a bucurat de plajă și a promovat loțiunile de protecție solară din noul ei portofoliu de produse cosmetice. Are însă probleme cu fiica.
În timp ce Oana a stat sub umbrelă, pe șezlong, alături de prietene, fiica ei, Isabela, a rămas prea mult în soare și s-a ars. Cu pielea roșie ca racul, fetița a fost filmată de mama sa pentru un promo la un unguent special, destinat calmării arsurilor și mâncărimilor pielii cauzate de iritații sau înțepături de insecte.
Dacă stăm să ne gândim, pe vremea când Oana Roman era mică, se folosea iaurtul contra arsurilor de plajă.
Deși se vede că suferă din cauza arsurilor, Isabela, viitoare influenceriță, este spontană și naturală în fața camerei.
Fetița, care anul trecut a primit un diagnostic serios – disfuncție a glandei tiroide – tocmai a terminat clasa a IV-a și este bucuroasă că, din toamnă, va deveni elevă de gimnaziu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook