Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Roman, dezvăluiri despre ambasadorul Ion Georgescu. A reprezentat România pe trei continente

Oana Roman, dezvăluiri despre ambasadorul Ion Georgescu. A reprezentat România pe trei continente
O simplă căutare „în străfundurile internetului” s-a transformat într-o revelație pentru Oana Roman. Vedeta a descoperit detalii impresionante despre bunicul său, Ion Georgescu, unul dintre cei mai respectați diplomați români ai secolului XX, dar și un nume-cheie în reforma educației din România.

Oana Roman este mândră de rădăcinile sale și spune povestea impresionantă a ambasadorului Ion Georgescu, bunicul ei matern, care a reprezentat România pe trei continente.

Cine a fost Ion Georgescu, bunicul Oanei Roman

Ion Georgescu și-a construit o carieră solidă în diplomație, fiind numit ambasador încă din 1945, prin decret regal. A activat timp de peste trei decenii în misiuni diplomatice importante, reprezentând România în numeroase țări din Orientul Mijlociu și Africa, dar și în Europa.

Printre statele unde a fost ambasador se numără Egipt, Irak, Algeria, Maroc, Mauritania, Liberia, Tunisia, Mali și Elveția. Înainte de aceste misiuni, a fost prim-secretar al ambasadei României la Varșovia până în 1949.

Primul ambasador român în capitale-cheie

Cariera sa diplomatică a bunicului Oanei Roman include mai multe premiere remarcabile. Ion Georgescu a fost: primul ambasador român la Bagdad, primul ambasador român la Alger, primul ambasador român la Cairo și reprezentant diplomatic în Tunisia, Teheran și alte state strategice. Aceste poziții confirmă rolul său esențial în consolidarea relațiilor externe ale României într-o perioadă geopolitică extrem de complexă.

Reforma educației: contribuția mai puțin cunoscută

Dincolo de diplomație, bunicul Oanei Roman a avut un impact major și asupra sistemului educațional. El a inițiat și coordonat prima mare reformă a învățământului din România după 1944, ocupând funcții importante în Ministerul Educației.

Oana Roman, mândră de rădăcinile sale: povestea impresionantă a ambasadorului Ion Georgescu care a reprezentat România pe trei continente
Ion și Maria Georgescu, bunicii Oanei Roman
Foto: Instagram / @oanaroman

Oana Roman a publicat un fragment relevant despre activitatea bunicului ambasador, pe care l-a descoperit „frunzărind”  pe internet. Fragmentul, dintr-un articol vechi, este relevant pentru a înțelege cine a fost bunicul ei, cât de important a fost rolul lui în România și ce a făcut el.

„Având în vedere buna sa pregătire profesională și alesul său caracter, lon Georgescu a fost promovat în funcții de conducere pe linie de învățământ și diplomație. A fost director de studii la Ministerul Învățământului și inspector școlar (1939), inspector general și subdirector la Ministerul Educației (1945), apoi membru al Consiliului Consultator al Ministerului Educației din 1945. În anul 1940 a fost trimis de Ministerul Învățământului la Congresul de la Roma și Geneva din iulie 1940. După anul 1944 lon Georgescu a inițiat și a condus reforma învățământului”, se arată în textul citat de Oana Roman.

Oana Roman, mândră de rădăcinile sale: povestea impresionantă a ambasadorului Ion Georgescu care a reprezentat România pe trei continente

Textul continuă dezvăluirile despre viața acestuia.

„În anul 1946 este cooptat în diplomație. A fost trimis mai întâi la Varșovia ca prim secretar al ambasadei, funcție pe care a deținut-o până în 1949. După aceea a fost numit ambasador în mai multe țări: Egipt, Irak, Algeria, Maroc, Mauritania, Liberia, Tunis, Mali și Elveția, Pakistan și Suedia. Primul ambasador român, lon Georgescu, cu reședința la Bagdad, şi-a prezentat scrisorile de acreditare, la 12 mai 1959.

Ambii ambasadori români erau diplomați de carieră, cu îndelungată activitate diplomatică și o bogată experiență profesională. La 14 aprilie 1962, România și Algeria au convenit stabilirea de relații diplomatice, la nivel de ambasadă. În martie 1963, țara noastră a deschis ambasadă la Alger, acreditându-l pe lon Georgescu, primul ambasador rezident, diplomat de carieră, care a prezentat scrisorile de acreditare șefului statului algerian, la 12 mai 1963”, a mai arătat Oana Roman din textul găsit.

Moștenirea unei familii de elită

Povestea bunicilor Oanei Roman este una despre influență, educație și rafinament. Oana Roman a vorbit despre ori despre eleganța bunicii sale și lecțiile de viață învățate de la aceasta. De o eleganță desăvârșită, Maria Georgescu, a excelat în calitatea de soție de ambasador timp de peste 30 de ani, fiind recunoscută în lume pentru eleganța impecabilă și pentru rolul său în cercurile diplomatice. Aceasta organiza dineuri și evenimente la cel mai înalt nivel, fiind considerată un model de stil și bune maniere. De la ea, vedeta spune că a învățat importanța etichetei și a prezenței impecabile.

Ion Georgescu rămâne un nume important în diplomația românească, iar contribuțiile sale – atât în educație, cât și în relațiile internaționale – continuă să inspire.

Citește și: Filmare rară cu tatăl lui Serghei Mizil, unul dintre cei mai puternici oameni din regimul Ceaușescu. Discursul său impresionează și astăzi – Video

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri