Oana Zăvoranu, dă banii înapoi!, strigă un datornic care i-a deschis proces acum 4 ani
În ultimii ani, Oana Zăvoranu a fost implicată în numeroase procese și a pierdut sume importante de bani. O parte din moștenirea primită de la mama sa a fost investită fără succes, iar restul a fost cheltuit. A ajuns până acolo încât s-a împrumutat ca să plece în vacanță cu soțul ei, dar apoi nu a mai returnat banii, cu anii.
Procesul cu Victor Ilașcu, fostul manager al clinicii falimentare a Oanei Zăvoranu a început în 2022. Datoria în discuție a fost făcută de Oana pentru o vacanță de cinci stele în Mykonos, alături de Alex Ashraf, în 2018. Cum nu și-a mai recuperat banii, Ilașcu a acționat-o pe Oana în instanță. Instanța i-a dat câștig de cauză, însă vedeta nu a plătit nici acum suma datorată. Pronunțarea finală în acest dosar este programată pentru după Paște.
După ce mama ei, Mărioara Zăvoranu a trecut la cele veșnice, Oana a intrat în posesia unei averi considerabile și a trăit ca-n sânul lui Avram. Se pare însă că banii s-au dus, iar Querida a început să simtă acest lucru. Au început procesele și executările silite, iar partenerii de afaceri i-au făcut plângeri peste plângeri.
Astfel, ca să reupereze cei 2000 de euro cu care Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au fost în vacanță în Mykonos în 2018, Victor Ilașcu a fost nevoit să intenteze două procese. Cum am arătat, după ce a câștigat procesul care o obligă pe Oana să îi returneze datoria, a mai fost nevoie de un proces, care e pe rol. Instanța urmează să stabilească un termen limită pentru recuperarea banilor.

„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 14.06.2022 sub nr. #####/299/2022, reclamantul (…) a solicitat instanței să dispună stabilirea judiciară a termenului de restituire a sumei de 10.000 lei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, în baza unor forte raporturi de amiciție, i-a acordat pârâtei, prin virament, în contul acesteia de la (…) S.A., un împrumut în valoare de 10.000 lei, aceasta susținând că urmează să folosească suma în cauză pentru acoperirea costurilor unei vacanțe personale în (…) – Mykonos.
Împrumutul nu a fost acordat în condițiile perfectării între părți a unui contract scris și, în considerarea raporturilor personale avute, nici nu au stabilit o dată scadentă determinată pentru rambursare, ci doar faptul că suma îi va fi restituită după ce pârâta ar fi făcut rost de resursele necesare.
Ulterior, pârâta i-a adresat telefonic mesaje scrise de recunoaștere a debitului, de mulțumiri adresate pentru acordarea împrumutului și promisiuni repetate (neonorate) în sensul restituirii, care ar fi urmat să se realizeze în diverse intervale scurte de timp”, se arată în dosar, conform unui vechi articol din Cancan.
Chemată în instanță, Oana Zăvoranu a susținut că Victor Ilașcu nu i-ar fi dat niciodată acești bani cu titlu de împrumut, ci ar fi fost vorba despre un cadou. Mai mult ea îl numește pe acesta „bunic”.
„Pârâta a susținut în fața instanței că a primit suma de 10.000 lei de la reclamant pentru a organiza excursia în Mykonos, dar a considerat că suma nu a fost acordată cu titlu de împrumut, ci a reprezentat un dar făcut de către acesta pentru ea și soțul ei, având în vedere relațiile bune pe care le-au avut în acea perioadă, considerându-l pe reclamant ca pe un bunic”, se mai arată în dosarul de judecată.
În dosar apar și discuțiile dintre Ilașcu și Alex Ashraf, acesta din urmă mulțumindu-i pentru „ajutor”. La un an după ce Ilașcu i-a dat Oanei cei 2.000 de euro, a ajuns el însuși în impas financiar și și-a cerut banii înapoi. În martie, septembrie și noiembrie 2019 există niște schimburi de mesaje între Ilașcu și Ashraf în acest sens. Ilașcu i-a cerut soțului Oanei să îi transmită niște bani, fiind într-o situație financiară dificilă la acel moment, iar acesta i-a răspuns că nu știe de unde, dar va face rost și se va gândi la o soluție, menționând într-un mesaj că a încercat să-i transfere suma de 4.000 lei, dar nu a reușit.
Iar într-un alt mesaj i-a spus că poate va efectua o tranzacție în cuantum de 6.000 lei, fără a indica alte detalii cu privire la aceste sume. În mesajul din data de 09.11.2019, Ilașcu i-a transmis lui Alex Ashraf să nu uite că i-a acordat Oanei Zăvoranu suma de 10.000 lei când au plecat în Mykonos, menționând că a ajutat cuplul la nevoie, că le-a făcut un bine, însă se arată dezamăgit de faptul că se află într-o situație dificilă și nu primește același ajutor. După acest episod, Victor Ilașcu a făcut apel la instanță.
Într-un podcast recent, Oana Zăvoranu a recunoscut că, în afară de datorii și procese, nu mai dispune de resurse financiare semnificative. Faptul că se uită la 2000 de euro și că în atâția ani nu a reușit să îi adune ca să îi restituie omului datoria, dovedește situația financiară precară cu care ea se confruntă. Totuși, ea continuă să locuiască în vila din Dorobanți împreună cu soțul ei.
Pentru a mai obține venituri, Oana Zăvoranu a lansat o linie de parfumuri pe care le vinde la reducere constantă pentru a evita să rămână cu stocul nevândut. În prezent reducerea e de 75%. În trecut, ea și-a vândut chiar și hainele de firmă din garderobă, susținând că nu le mai poartă. Dar tot cu ani în urmă, să nu uităm că Oana a dat de pomană, în văzul public, tot ce avea în garderobă. Atunci avea o stabilitate financiară pe care nu se gândea că o va pierde într-o zi.
Clinica pe care Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au pus-o pe picioare în Cotroceni a fost deschisă în anul 2017. Atunci, vedeta și specialiștii angajați au declarat că vor oferi românilor cele mai bune servicii și asta s-a și întâmplat o perioadă. Din păcate însă, în 2022, clinica a ajuns într-o situație critică din cauza datoriilor neplătite. Tot atunci, unul dintre parteneri a cerut falimentul clinicii, ca urmare a unei datorii de 700.000 de lei.
„Eu am fost managerul clinicii One Life, prin intermediul companiei Chimet Trade, care a preluat conducerea clinicii Oanei Zăvoranu. Când eram manager acolo, am ridicat-o și am salvat-o din faliment în 2019, în decembrie… S-a văzut doamna Oana cu sacii în căruță și a zis «nu mai am nevoie de nimeni, mă descurc eu». N-a mai vrut să plătească, a început să facă datorii și la alte părți, au crescut sumele și acum a ajuns la fundul sacului”, a declarat Horia Vlădescu.
În afară de dosarul actual de 10.000 de lei, Oana Zăvoranu și Victor Ilașcu au mai apărut în fața instanței, tot în ipostazele de reclamant și pârât. Cei doi au avut cel puțin un proces pentru 60.000 de lei și unul în care s-a ajuns la executare silită pentru aproximativ 150.000 de lei, toate având ca punct de plecare împrumuturi, neîndeplinirea unor obligații financiare sau dispute contractuale.
După Paște, dacă instanța îi va da dreptate creditorului, acesta poate folosi diferite metode pentru a-și recupera cei 2000 de euro împrumutați Oanei pentru vacanța sa de vis în Mykonos, inclusiv apelul la executori judecătorești. Nu ar fi prima oară când Oana Zăvoranu se confruntă cu astfel de proceduri din cauza datoriilor sale. Ar mai fi de amintit că acea vacanță din Mykonos a fost ultima în străinătate pe care și-a permis-o vedeta.
Foto: Instagram / @oana.zavoranu
Citește și: Oana Zăvoranu, transformare uluitoare. Nimeni nu-și imagina că va deveni așa ceva – FOTO
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook