Oana Zăvoranu rămâne fără casă. Decizia instanței e uluitoare în procesul cu vrăjitoarele
Cu ceva timp în urmă Oana Zăvoranu casă proces Zăvoranu și-a strigat în gura mare victoria împotriva celor două așa zise vrăjitoare cărora le-ar fi dat sute de mii de euro. Ba chiar și două case către niște interpuși ai acestora – una, cea din Andrei Mureșanu, lui Ion Constantin, contra sumei de 174.000 de euro, cealaltă – un apartament în Iancu de Hunedoara, lui Sava Buzea Craiff, fiul vrăjitoarei Brățara.
În urma primei sentințe penale, le-ar fi recuperate pe amândouă, numai că în ce-l privește pe Ion Constantin acesta a fost achitat. De aici au început problemele Zăvorancei care s-a trezit acționată în judecată de bărbatul care a demonstrat că el chiar a plătit suma de 174.000 de euro pe casă. Acum, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a dat dreptate bărbatului.
„482/93/2017 Civil – anulare act – NCPC Decizia nr. 711: Admite recursul declarat de pârâtul Constantin Ion împotriva deciziei nr. 373/A din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a IV a civilă. Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 649 din 27 februarie 2018 a Tribunalului Ilfov-Secţia civilă şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Ilfov-Secţia civilă. Definitivă. Recurent CONSTANTIN ION // Intimat ZĂVORANU IOANA”.

Dosarul, scrie Evz.ro, se găsește pe rolul Tribunalului Ilfov, unde, Oana Zăvoranu a pierdut din nou în fața rivalului Ion Constantin, după cum se vede pe portalul instanțelor.
Decizia nu este definitivă. Mai există o cale de atac, în câteva luni însă lucrurile vor fi clare. Și dacă hotărârea va rămâne așa cum au stabilit deja două instanțe, Oana Zăvoranu va avea o problemă mare, pentru că, cel mai probabil Ion Constantin o va executa silit și o va scoate din vila de pe Andrei Mureșanu, casă primită de la mama sa decedată, Mărioara Zăvoranu.
Oana Zăvoranu are și alte probleme. Victor Ilașcu, fostul impresar al Oanei, cheamă pe brunetă din nou în fața instanței. Acum îi cere 10.000 de lei cu titlul de pretenții. E posibil ca totul să se întâmple pentru că Oana nu și-ar fi respectat contractul cu el. Nu demult, el a executat-o silit pe Oana, pentru suma de 150.000 de lei. Să nu uităm că și clinica Oanei îi datorează tot lui suma de 60.000 de lei, așa cum a hotărât instanța.
Cazul Oana Zăvoranu casă continuă să șocheze pe rețelele sociale. După ce vedeta anunța că și-a recuperat proprietățile în procesul cu presupusele vrăjitoare, Oana Zăvoranu casă dispare din nou din documentele instanței. Decizia de a o lăsa fără casă pare nepotrivită, însă judecătorii au găsit motive legale puternice. Oana Zăvoranu casă și toate bunurile asociate rămân în incertitudine juridică totală. Oana Roman i-a pregătit o surpriză majoră tatălui său. Pentru fostul premier, 2026 e un an special.
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook