Simona Ionescu / Redactor Șef

Polițiștii povestesc cu umor cum s-a dat în stambă un maior beat, de la Jandarmerie

Polițiștii povestesc cu umor cum s-a dat în stambă un maior beat, de la Jandarmerie
Un filmuleț cu amenințările unui ofițer de la Jandarmerie proferate la adresa polițiștilor de la Circulație, care i-au oprit mașina în trafic, a fost văzut de o țară întreagă la televizor. Polițiștii vin cu completări, într-o manieră plină de umor, însă și cu un mesaj extrem de serios.

Iată textul polițiștilor din Sindicatul Europol:

„Respectarea legii nu e o opțiune”
Încă o dată, afirmăm cu fermitate că respectarea legii nu este o opțiune, indiferent de calitatea pe care o avem, ofițer sau subofițer și trebuie respectată legea, iar la verificările efectuate de către organele de ordine publică, persoanele controlate trebuie să adopte o atitudine politicoasă și să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Un echipaj de poliție oprește un autoturism în toiul nopții în Tecuci, jud. Galați. La volan este o femeie care le spune polițiștilor că nu are actele asupra ei. În drepta este personajul Alfa, vizibil turmentat.
Colegii o felicită pe doamnă pentru că a ales să conducă ea autoturismul și îi spun că de data aceasta, îi vor acorda un avertisment pentru lipsa actelor, fiind clar că a fost nevoită să conducă mașina în contextul partenerului turmentat.
„Personajul Alfa intră în scenă”
Surpriza însă apare când polițistul îi înmânează procesul verbal și îi spune că i-a aplicat avertisment. Personajul Alfa intră în scenă, îi „ordonă” soției să scrie că nu recunoaște fapta, zbiară că el este „ofițer superior” și îi amenință pe polițiști că va avea el „grijă” de ei.
Aceasta este o categorie aparte de frustrați pe care îi găsim în tot sistemul nostru, fie că e vorba de jandarmi, pompieri, poliție. Sunt cei care au legitimația de decor, pentru că oricum pe ei nu îi vezi în stradă alături de subalterni să îi coordoneze și să îi îndrume. Ei stau închiși prin birouri sau îi vezi doar în „controale” unde fac pe zmeii.
Generațiile însă se schimbă. Polițiștii tineri nu mai sunt intimidați nici de statutul social, nici de cel politic și nici chiar de amenințările acestui tip de „ofițer superior”. De-abia așteptăm să vedem dacă și conducerea Jandarmeriei Române tolerează astfel de comportamente.”
Jandarmeria promite o anchetă serioasă
După mediatizarea incidentului, Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați a venit cu următorul comunicat:
„Urmare a imaginilor apărute în spațiul public, Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați este mandatat să facă următoarea precizare:
Cu privire la atitudinea colegului nostru față de organele de control ale poliției, comanda Jandarmeriei Galați dezaprobă total astfel de comportamente, care nu reprezintă instituția și mai ales statutul profesional.
Totodată, vă precizăm că din ordinul comenzii la nivelul unității noastre urmează să fie constituită de urgență o comisie de verificare a comportamentului colegului nostru și a aspectelor care au condus la o astfel de atitudine, urmând ca la finalizarea verificărilor să revenim în cel mai scurt timp în spațiul public cu concluziile acestor verificări. În funcție de rezultatul acestora se poate aplica o sancțiune disciplinară, conform prevederilor regulamentelor militare”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre