Povestea de dragoste a lui Dan Capatos cu soția sa, Monica, a început în redacția ziarului. S-au despărțit amândoi de iubiții lor ca să fie împreună. Dan Capatos (50 de ani) și soția lui, Monica, sunt căsătoriți de 25 de ani deși nu și-au promis niciodată că vor rămâne împreună așa mult timp. Au și un fiu, de 12 ani, care le bucură zilele. Puștiul practică tenisul, profesionist, și participă deja la multe competiții, având rezultate notabile.
Când s-au întâlnit într-o redacție din trustul Media PRO, erau ambii jurnaliști de presă scrisă și implicați în alte povești de dragoste. Monica era într-o relație foarte avansată cu iubitul ei de atunci, fiind chiar logodiți de multă vreme. Dan Capatos avea și el altă iubită de mulți ani și tot la un pas de căsătorie. În timp ce Monica făcea ultimele pregătiri de nuntă cu logodnicul ei, Dan Capatos a convins-o să renunțe la ele și la logodnic și să îl aleagă pe el, cu trei luni înainte de cununie.
Soții Capatos, poveste de dragoste în redacția ziarului
„A fost o relație tumultuoasă de la început. Am cunoscut-o într-o redacție la Media PRO şi, în scurt timp, a explodat totul şi ne-a dat şi vieţile peste cap, pentru că fiecare dintre noi eram angrenați într-o relație; ea, chiar foarte avansată”, mărturisea Dan Capatos într-un interviu pentru Taifasuri.
Vedeta de televiziune constată că sunt mulți ani de când e împreună cu soția sa „şi este o legătură care nu s-a erodat prea mult”. Mai în glumă, mai în serios, spune că poate așa arată iertarea divină. Să poată ieși din relațiile în care erau – în care oamenii respectivi n-aveau nicio vină să pățească aşa ceva – şi să formeze ei acest cuplu de durată, bazat pe sentimente. „Nu am făcut-o să-i distrugem pe alţii, ci să nu ne distrugem noi viețile”, a mai spus Capatos pentru sursa citată.
Soția lui Dan Capatos, Monica, este de profesie jurnalist. Și o prezență discretă pe rețelele sociale sau în viața mondenă.
Accident vascular cerebral în vacanță
Unul din cele mai dramatice momente din viața cuplului a fost cel în care celebrul prezentator a suferit un accident vascular cerebral, în vacanță. Se aflau în Italia, mergeau la finii lor. Prezentatorul, care se știe de toată viața cu probleme cu tensiunea, a luat o pastilă. Apoi încă una. Un gest obișnuit atunci când simțea că i se face rău. Doar că, de data aceea, nu a fost un simplu puseu de tensiune.
„Știu când fac puseu din ăsta de tensiune, nu mai văd bine, începe să îmi clipească imaginea și am un rău general. Bag repede o pastilă. N-a trecut. Am băgat-o și pe a doua, n-a trecut nici după a doua. Am zis că e groasă. M-am dus acolo, am întrebat dacă au un spital, ceva, mi-au dat a treia pastilă. M-am liniștit până la urmă. De acolo mai aveam de mers două ore și jumătate cu mașina spre locul unde trebuia să ajungem”, a povestit Dan Capatos în cadrul podcastului „Gând la Gând Cu Teo”.
„Mi s-a strâmbat gura. Eu nu-mi dădeam seama”
Starea lui Dan Capatos s-a agravat treptat. Practic a ajuns să nu mai știe de el sau să se mai poată controla. Întreba unde îi este telefonul, deși îl avea în mână. Nu își mai simțea mâna, apoi i s-a strâmbat și gura. „Venise finul meu să ne ia și, în mașină, stăteam așa, mă uitam pe geam și nu știam unde mi-e telefonul. Telefonul era în mâna stângă. Când m-am întors la Monica să o întreb unde mi-e telefonul, mi s-a strâmbat gura. Eu nu-mi dădeam seama. Ea s-a albit la față. (…) Eu am crezut că îmi trecuse, dar de fapt nu îmi trecuse”, a mai povestit Dan Capatos.
„Am ajuns la un spital nasol. Mi-au dat numărul 47, dar stăteai la rând, nu conta urgența. Stăteam la rând și era pe la numărul 20. Eu având 47, m-am gândit că mă strâmb de tot acolo. L-am sunat pe profesorul Bejinariu, cel mai tare neurolog din America. I-am explicat și a zis să încercăm să îmi facă măcar un CT. M-am întors în țară, mi-am făcut CT-ul și, într-adevăr, e un punct în care se vede. Avantajul a fost că nu a plesnit nimic și că sunt hipertensiv de mic, pentru că vasele erau pregătite. (…) Luni m-am dus la emisiune, ce să fac? Și de atunci mă tot duc, ușor, ușor”, a mai spus Dan Capatos.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook