Simona Ionescu / Redactor Șef

Preotul Visarion Alexa va fi testat cu detectorul de minciuni 

Preotul Visarion Alexa va fi testat cu detectorul de minciuni 
Ancheta procurorilor în cazul preotului acuzat de mai multe femei că le-ar fi agresat sexual a ajuns într-un punct neașteptat. Oamenii legii au luat o decizie care, chiar dacă nu poate reprezenta probă într-un viitor proces, ar trebui să le deschidă noi piste.

Anchetatorii au luat decizia să-l testeze pe Visarion Alexa cu detectorul de minciuni. Ducându-l la poligraf, procurorii speră să descopere noi piste. Decizia a fost luată după ce ar fi apărut femei care reclamă faptul că au fost abuzate chiar și cu 12 ani în urmă.

Cazul părintelui Visarion Alexa este într-o mare dinamică, mai ales că pe zi ce trece apar noi date în media. Potrivit unor surse judiciare, alte cinci femei au depus plângere împotriva preotului, acuzat că a agresat sexual o credincioasă chiar în timpul spovedaniei. Femeile care au venit acum în fața oamenilor legii reclamă fapte de hărțuire sexuală petrecute în anii precedenți. Între cele cinci victime care l-au reclamat pe părinte este şi o femeie în vârstă de 29 de ani.

Multe orori se spune că s-au petrecut în chilia preotului Visarion Alexa

Femeia de 29 de ani le-ar fi spus anchetatorilor că a fost agresată sexual de preot între anii 2010 și 2016, fiind vorba de mai multe astfel de fapte care s-ar fi petrecut atât în mașina preotului cât și în chilia acestuia, mai arată surse menționate de EVZ. De altfel, majoritatea agresiunilor sexuale pe care aceste femei le reclamă s-ar fi petrecut în chilia preotului. Părintele Visarion Alexa primea femei în chilia sa pentru a le spovedi. Și tot de acolo acorda și interviuri presei.

Camera era ticsită de icoane, astfel că multor femei care au trecut pe acolo le-a fost rușine să recunoască prin ce au trecut considerându-se păcătoase în fața lui Dumnezeu, mai scrie sursa citată citând surse din dosar.

Întrebarea care se pune totuși este: dacă era abuzată, de ce s-a dus vreme de 6 ani la preot pentru spovedanie? Ancheta va trebui să găsească răspuns.

Arhiepiscopia i-a retras calitatea de preot

Părintele e cercetat și de Biserică. Există și o anchetă deschisă la Arhiepiscopie. Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a stabilit deja  mai multe sancțiuni pentru preotul Visarion Alexa. Se spune că în fața superiorilor, acesta și-a recunoscut fapta de care este acuzat, dar a refuzat să dea detalii. Comisia a decis că el nu mai are voie să săvârșească niciun serviciu religios şi i-a fost retrasă calitatea de preot paroh.

Marți, părintele Visarion Alexa s-a prezentat la Parchetul General pentru expertiza informatică. Telefoanele şi laptopul i-au fost analizate de anchetatori, în căutare de probe.

Ce a declarat avocatul acuzatului

Noul avocat al lui Visarion Alexa a declarat la tv, miercuri, 28 septembrie, că nu știa că pe numele preotului acuzat ar mai exista cinci plângeri pentru agresiune sexuală și că, în acest caz, Alexa trebuia să fie citat, lucru care nu s-a întâmplat.

„Am aflat din presa până acum nu ne-a înștiințat nimeni de alte plângeri știți mai multe decât știu eu, nimeni nu ne-a anunțat vreodată de așa ceva. Ar fi necesar să fie citat părintele, însă nu știu în ce măsură aceste plângeri sunt reale sau nu pentru că dacă s-au înregistrat la orice organ pe noi nu ne-a anunțat nimeni, tot ce am aflat din presă, foarte multe lucruri din presă, multe detalii nu pot să vă dau le-am aflat din presa. Lucrul care m-a uimit pe această insistență a parchetului de arestare preventivă fapta diferă de realitate”, a declarat avocatul părintelui Alexa Visarion, Anton Cenușe, la România TV.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre