Dineul de la Versailles dat în cinstea regelui Charles se numără printre cheltuielile fastuoase din 2023 făcute de președintele Macron.
S-au cheltuit 475.000 de euro
Biroul președintelui francez Emmanuele Macron a cheltuit aproape 475.000 de euro pentru o cină pentru regele Charles anul trecut, a declarat cea mai înaltă curte de audit a țării într-un raport care avertizează asupra cheltuielilor ridicate.
În septembrie 2023, regele Charles a participat la un banchet de stat somptuos la Palatul Versailles, la care au luat parte peste 150 de persoane. Evenimentul a fost parte a unei vizite de „soft power” menită să îmbunătățească relațiile dintre Londra și Paris.
Ce s-a aflat în meniu
Oaspeții au luat masa cu homar și crab, carne de pasăre franțuzească marinată în șampanie și un gratin de ceps franțuzesc (o ciupercă sălbatică). Au fost oferite vinuri de colecție și șampanii, iar desertul a fost un macaron francez cu sorbet de litchi și trandafiri și compot de zmeură.
Potrivit noului raport de audit francez, raportar anterior de Politico, cina a costat în total 474.851 de euro. Din această sumă, 166.193 de euro au fost cheltuiți pe catering și 42.515 euro pe băuturi.
„Vom continua să scriem împreună o parte din istoria continentului nostru”
La dineu, regele Charles i-a spus lui Macron că „generozitatea dvs. de spirit îmi aduce aminte cum eu și familia mea am fost atât de mișcați de omagiile aduse în Franța mamei mele, regretata regină”.
Președintele francez, la rândul său, a declarat în toastul său că „în ciuda Brexitului și pentru că legăturile noastre sunt atât de vechi, știu că vom continua să scriem împreună o parte din istoria continentului nostru”.
Macron a mai cheltuit 412.366 de euro și pentru o cină cu ministrul indian Narendra Modi, la muzeul Louvre
Raportul de audit a menționat, de asemenea, că biroul președintelui a cheltuit 412.366 de euro pentru o cină pentru prim-ministrul indian, Narendra Modi, la muzeul Louvre. Din care 172.922 de euro pentru catering și 36.447 de euro pentru băuturi.
Raportul avertizează cu privire la nivelul cheltuielilor biroului prezidențial. Cheltuielile se ridicau la 125,5 milioane de euro, pentru 2023, cu un deficit de 8,3 milioane. „Trebuie întreprinse eforturi semnificative începând cu 2024 pentru a restabili și susține echilibrul financiar al președinției”, se arată în audit.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook