Animozitățile legate de trotinetele electrice în capitala Franței sunt vechi de ani buni. Pe de o parte, șoferii sunt deranjați de ele pentru că încurcă traficul rutier, iar pe de altă parte nici pietonii nu le suportă aproape deloc pentru că viteza lor de deplasare este disconfortantă pentru cineva care se plimbă. Un referendum recent, derulat duminică, i-a chestionat pe francezi cu privire la soarta trotinete lor electrice, iar aceștia s-au dovedit hotărâți și intransigenți.
Majoritatea covârşitoare a parizienilor s-a pronunțat pentru interzicerea trotinetelor electrice pe străzile capitalei Franţei. Rezultatele referendumului nu ar trebui să fie obligatorii, însă având în vedere rata mare de răspunsuri care cer oprirea de la circulație a acestor vehicule pe două roți, autorităţile oraşului au declarat, luni, că le vor pune în aplicare, potrivit Reuters.
Sute de accidente, într-un an
Pentru interzicerea trotinetelor electrice pe străzile Parisului au votat, duminică, între 85,77% şi 91,77% în cele 20 de cartiere din capitala Franţei care au publicat rezultate, potrivit site-ului oraşului.
Acest referendum a fost catalogat drept o „consultare publică” rară. Însă oamenii au fost așa de motivați să scape de trotinete, încât au stat la cozi pentru a-și exprima doleanța.
„Am preferat să votez împotrivă, pentru că la Paris este o mizerie”, a declarat pentru Reuters, lucrătorul feroviar Ibrahim Beutchoutak, în vârstă de 47 de ani. „Modul în care este organizat (n.r. modul de circulație al trotinetelor), pericolul pe care îl creează la Paris, poluarea vizuală, nu este bine”.
Contractele operatorilor de trotinete electrice expiră în septembrie
Trebuie amintit că Parisul nu este un caz singular. Autoritățile orașelor din întreaga lume înăspresc reglementările privind trotinetele electrice, limitând numărul de operatori, precum şi viteza de deplasare sau locurile în care pot fi parcate acestea.
În 2021, un număr de 24 de persoane au murit în accidente legate de trotinete electrice în Franţa. Unul din decese s-a înregistrat la Paris. Anul trecut, de altfel, capitala Franței a înregistrat 459 de accidente cu trotinete electrice şi vehicule similare, dintre care trei mortale, anul trecut.
„În munca mea, vedem o mulţime de accidente rutiere cauzate de trotinete, aşa că vedem cu adevărat efectele negative”, a declarat pentru Reuters medicul general Audrey Cordier, în vârstă de 38 de ani, după ce a votat împotriva scuterelor.
În Paris există o adevărată flotă publică de trotinete electrice, din 2018. Acestea sunt disponibile pe străzi și pot fi accesate prin intermediul unei aplicații, pe telefon. În 2020, în urma plângerilor oamenilor, s-a redus numărul operatorilor la trei. Primăria Parisului le-a impus acestora și o reglementare de viteză: maxim 20 km/oră şi a impus zone de parcare pentru scutere. Actualele contracte se vor derula până în luna septembrie.
Sursa ftoo: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook