Simona Ionescu / Redactor Șef

Prințul Harry a apelat la un terapeut care a lucrat pentru MI6. Fosta iubită l-a îndemnat să ceară ajutor

Prințul Harry a apelat la un terapeut care a lucrat pentru MI6. Fosta iubită l-a îndemnat să ceară ajutor
Într-o dezvăluire surprinzătoare, biografa regală Tina Brown a afirmat că prințul Harry a căutat sprijin la un terapeut care a lucrat pentru MI6, serviciul secret britanic. A fost îndemnat de fosta sa iubită, Cressida Bonas, care a avut un rol important în vindecarea ducelui de Sussex.

Fosta iubită a prințului Harry, Cressida Bonas, a fost alături de ducele de Sussex într-o perioadă grea a vieții sale. Tânăra l-a sfătuit să apeleze la ajutor pentru a se vindeca de trauma cauzată de moartea mamei sale. Așa a ajuns fiul cel mic al regelui Charles să facă terapie cu un specialist care a lucrat pentru MI6, serviciul secret britanic.

Prințul Harry, sprijinit de fosta sa iubită, actriță și model britanic

Această informație a fost detaliată în cartea de succes a biografului britanic Tina Brown, „The Palace Papers: Inside the House of Windsor – The Truth and the Turmoil”. Aceasta a atras atenția asupra luptei lui Harry cu trauma cauzată de moartea mamei sale, prințesa Diana, și a evidențiat rolul crucial al fostei sale iubite, Cressida Bonas, în decizia sa de a solicita ajutor profesional.

Prințul Harry a reacționat violent când un bătrân i-a cerut să facă o fotografie împreună

Cressida Bonas, actriță și model britanic, a fost iubita prințului Harry între 2012-2014. Potrivit The Palace Papers, tânăra a observat comportamente îngrijorătoare la Harry, descrise de Brown ca „temperament exploziv” și „izbucniri copilărești”.

Un incident notabil, relatat de Daily Mail, a avut loc în timpul unui prânz de Anul Nou în 2013, într-un pub din Kidlington, lângă Oxford. Atunci Harry a reacționat agresiv la un bătrân care i-a cerut o fotografie, spunându-i să „dispară din calea mea” și plecând furios.

Fosta iubită l-a convins pe prințul Harry să meargă la terapeut

Brown citează un prieten de familie care susține că fosta iubită l-a convins pe Harry să „accepte că are probleme” și să consulte un psihanalist.

„Nu este cunoscut că ea a fost cea care l-a convins prima dată pe Harry să consulte un terapeut”, susține biograful regal.

Această decizie a fost crucială, întrucât Harry se lupta cu trauma nerostită a morții mamei sale, prințesa Diana, survenită în 1997, când el avea doar 12 ani. De atunci, prințul evita să se confrunte cu durerea, folosind tactici precum „huliganism” sau „îngroparea capului în nisip, refuzând să se gândească vreodată” la mama sa, convins că nu l-ar ajuta cu nimic.

Legătura cu MI6, serviciul secret britanic

Prințul Harry a apelat la un terapeut care a lucrat pentru serviciul secret britanic. Fosta iubită l-a îndemnat să ceară ajutor
Cressida Bonas, fosta iubită a prințului Harry. Sursă foto: Daily maill

Prințul Harry a apelat la Julia Samuel, o psihoterapeută renumită și prietenă apropiată a prințesei Diana, care lucrase ca psiholog specializat în doliu în cadrul NHS. O alegere potrivită, întrucât Julia Samuel a consiliat și personalul serviciului secret britanic MI6, oferindu-i abilitatea de a fi „incredibil de discretă” și de a înțelege dualitatea dintre o viață publică și una privată.

„Era nevoie de cineva care să fie incredibil de discret și care să înțeleagă ce înseamnă să ai o versiune publică a vieții tale și una privată. Terapeuții de la MI6, asta fac ei”, a menționat o sursă. Prin terapia cu Samuel, prințul Harry a început să confrunte trauma pierderii mamei sale, un proces descris de Brown ca fiind transformator.

Prințul Harry și Cressida Bonas s-au despărțit amiabil

Deși între cei doi a fost iubire, relația prințului Harry cu Cressida Bonas, a fost marcată de comportamentul imprevizibil al fiului regelui Charles și de presiunea vieții publice.

Brown descrie cum Cressida își dorea momente simple, să meargă de mână cu iubitul său, dar Harry era mereu „cu patru pași înaintea ei”. Izbucnirile sale frecvente și resentimentele față de presă au contribuit la destrămarea relației în 2014.

Fosta iubită a lui Harry s-a dedicat scrisului

Totuși, despărțirea a fost amiabilă, iar Harry i-a scris lui Cressida o scrisoare emoționantă, mulțumindu-i pentru sprijin:

„Te admir, îți doresc binele și, mai presus de toate, îți mulțumesc că m-ai ajutat să-mi confrunt demonii și să caut ajutor”. Familia regală a regretat profund despărțirea, regele Charles numind-o pe Cressida „cea care a scăpat”, conform unei surse citate de Brown. Cressida, fiica lui Lady Mary-Gaye Curzon și a lui Jeffrey Bonas, s-a căsătorit în 2020 cu Harry Wentworth-Stanley și s-a dedicat scrisului.

 

Citiți și:

Filmele James Bond devin realitate. Serviciul Secret de Informații MI6 se pregătește de schimbări mari

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *