Procesul care îl opune pe starul din „Pirații din Caraibe” fostei sale soții, Amber Heard, este cel mai mare caz de care avocatul Jon Katz își amintește în cei 20 de ani de când practică apărarea penală în zonă. Așa cum știți, Depp și Heard se judecă unul cu celălalt pentru defăimare. Depp susține că Heard i-a distrus cariera atunci când l-a acuzat de violență domestică. Ea îl contraatacă pentru că el susține că acuzațiile ei sunt o farsă.
Procesul s-a mutat în online, Amber Hard e ridiculizată
Dar procesul a devenit, dincolo de ce se întâmplă în sala de judecată, un spectacol mediatic digital. La un moment dat, în timpul mărturiei din 4 mai a lui Heard, 587.285 de persoane urmăreau transmisiunea în direct a emisiunii Law & Crime. Apoi, clipurile care analizează mărturiile lui Heard și Depp au fost remixate ca TikTok-uri și Instagram Reels.
Dar cazul nu este atât de interesant pentru specialiștii în Primul Amendament. Este puțin probabil să stabilească precedente sau să devină un punct de reper în istoria dreptului defăimării, spun mai mulți experți. „Pare a fi o plângere destul de elementară pentru defăimare”, spune Eugene Volokh, profesor de drept la UCLA. „Totul se rezumă la fapte. Nu am văzut nimic care să afecteze de fapt legea”, a mai adăugat acesta, conform Variety.com.
Amber Heard s-a legat de mișcarea #MeToo
Amintim că Heard a publicat un articol de opinie în The Washington Post în 2018 în care făcea aluzie la acuzațiile de abuz domestic pe care i le-a adus lui Depp în timpul divorțului lor cu doi ani mai devreme. Ea nu l-a numit pe Depp și nici nu a reluat vreuna dintre acuzații. Dar ea și-a aliniat experiența cu mișcarea #MeToo.
Procesului lui Depp i s-a permis să continue pe baza doctrinei defăimării prin implicare, care susține că declarațiile aparent neutre și exacte pot totuși să facă o insinuare defăimătoare. Afirmația lui Heard că „a simțit întreaga forță a furiei culturii noastre pentru femeile care vorbesc” a fost interpretată ca implicând faptul că Depp a abuzat-o de fapt, deși ea nu a spus exact acest lucru.
Depp a vrut expunere totală și câștigă audiență. Experții susțin că vor fi urmări la scară largă
„Aplicațiile largi ale doctrinei defăimării prin implicare pot răci presa liberă, deoarece ar impune editorilor să ia în considerare fiecare potențială implicație defăimătoare care s-ar putea extinde din declarații altfel exacte”, susține, pentru Variety.com, avocata Jennifer Nelson, adăugând că riscurile ar putea fi deosebit de acute în cazul reclamanților celebri.
Jack Browning, un avocat care reprezintă clienți din domeniul mass-media, inclusiv New York Post și „Last Week Tonight With John Oliver”, consideră cazul Depp – Heard ca fiind sui generis și fără multe lecții mai importante. „Va fi acest caz aplicabil în general clienților din mass-media? Nu este evident că va fi așa”, spune acesta.
Însă procesul a atins mișcarea #MeToo, violența partenerului intim și decadența celebrității. În fond, se rezumă la un cuplu care-și reia în public divorțul. „Acest proces a fost intentat pentru ca Johnny să câștige la tribunalul opiniei publice”, este de părere avocatul specializat în divertisment Mitra Ahouraian, care a urmărit fiecare minut al procesului. „Se folosește de tribunale ca de o platformă pentru a-și face auzită partea sa”, a mai adăugat acesta.
Dar va funcționa? „Niciuna dintre părți nu va câștiga. Vreau un verdict împotriva amândurora”, mai spune avocatul Jon Katz, conform sursei citate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook