Putin l-a sfidat public pe Donald Trump înainte de convorbirea istorică. S-au tras primele concluzii

Vladimir Putin a făcut întotdeauna ceea ce a vrut el și nu i-a păsat de ce cred ceilalți. Ziua de astăzi nu a făcut excepție. Cu toate că avea planificat un apel cu Donald Trump, Putin nu s-a grăbit deloc, ci a preferat să îl lase pe președintele SUA să aștepte. De altfel, nu e prima oară când liderii lumii îl așteaptă pe mereu „întârziatul” Putin.
Vladimir Putin se adresa congresului anual al Uniunii Ruse a Industriașilor și Întreprinzătorilor, care include cei mai mari oameni de afaceri ai țării, la Moscova.
Pe măsură ce timpul trecea, el nu părea deloc grăbit să se îndrepte spre Kremlin pentru discuția telefonică, posibil crucială, cu președintele SUA. Liderul uniunii, Alexander Șohin, s-a uitat la ceas, spunând că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunțase că apelul era programat înainte de ora 18:00 la Moscova (14:00 GMT).
Relatările din Rusia susțineau că discuția urma să aibă loc între orele 16:00 și 18:00 – și deja trecuse de ora 16:00.
„Nu-l ascultați! Asta e treaba lui”, a răspuns Putin, fără să dea vreun semn că ar vrea să plece și într-un gest de sfidare publică.
„Ei bine, nu știu. Acum trebuie să vedem ce spune Trump despre asta…”, a spus Șohin, fost viceprim-ministru sub conducerea lui Putin.
„Nu l-am menționat pe Trump. Vorbeam despre Peskov”, a replicat Putin, vizibil relaxat în privința întârzierii sale. În cele din urmă, echipa lui Putin a părăsit locul conferinței, Casa Internațională a Muzicii din Moscova, aflată la aproximativ 20 de minute de mers cu mașina de Kremlin, aproape de ora 17:00.
Într-un final, convorbirea a avut loc și, din primele comunicate transmise atât de către Casa Albă cât și de către Kremlin, pare că negocierile avansează și se îndreaptă spre o viitoare pace între Ucraina și Rusia.
Mai exact, Putin a fost de acord cu o încetare a focului de 30 de zile privind infrastructura energetică. Încetarea focului nu este însă una totală. Conform informațiilor, liderul rus a ordonat Armatei să oprească loviturile asupra infrastructurii energetice ucrainene după apelul lui Trump, notează agenția rusă Tass.
„S-a subliniat faptul că principala condiție pentru prevenirea escaladării conflictului și pentru soluționarea acestuia prin mijloace politice și diplomatice ar trebui să fie încetarea completă a asistenței militare străine și a furnizării de informații către Kiev”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.
În plus, Kremlinul a emis un avertisment dur anterior, susținând că NATO ar putea fi atras într-un război total dacă Marea Britanie și Franța își duc mai departe planul de a trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina.
Donald Trump și Vladimir Putin au convenit că Ucraina și Rusia vor face schimb de 175 de prizonieri de război. Cei președinți au fost de acord să „înființeze grupuri de experți privind soluționarea problemei ucrainene”.
„Sub leadershipul președintelui Putin și al președintelui Trump, lumea a devenit astăzi un loc mult mai sigur! Istoric! Epic!”, a scris pe platforma X emisarul pentru cooperare internațională al liderului de la Kremlin, Kiril Dmitriev.
Kremlinul descrie conversația dintre Vladimir Putin și Donald Trump despre Ucraina drept „detaliată și sinceră”. Trump și Putin au „convenit, de asemenea, că un viitor cu o relație bilaterală îmbunătățită între SUA și Rusia are avantaje uriașe”, cu „afaceri economice enorme și stabilitate geopolitică”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook