În cadrul interviului cu Oprah din luna martie, Meghan Markle a susținut că cei de la Palatul Buckingham nu au protejat-o de linșajul mediatic la care a fost supusă cât a locuit în Marea Britanie. De asemenea, ducesa a dezvăluit atunci că s-a confruntat cu discriminare rasială, chiar în interiorul familiei regale britanice.
O mărturisire însă a venit ca o răsturnare de situație în tot acest scandal. Jason Knauf, care a fost secretarul de presă al ducilor de Sussex, este cel care a făcut lumină în ceea ce privește jobul pe care l-a avut și pe care spune că și l-a îndeplinit cum nu se poate mai bine.
Răsturnare de situație în cazul declarațiilor lui Meghan Markle: „S-au făcut eforturi suținute”
O serie de avocați ce reprezintă interesele Coroanei au depus o serie de documente către Înalta Curte, care arată că Jason Knauf a depus eforturi susținute pentru a o proteja pe soția prințului Harry. Jason Knaufa respins afirmațiile ducesei în documentele oficiale ale instanței. El a mai spus că a vorbit „în mod repetat” cu tatăl înstrăinat al lui Meghan, Thomas Markle.
Jason, care lucrează acum pentru prințul William și Kate Middleton, ar fi făcut, de asemenea, „eforturi semnificative de-a lungul mai multor luni” pentru a-l proteja pe Thomas Markle, mai precizează documentul, conform The Sun.
Documentele spun că acest lucru a fost efectuat „în plus față de măsurile care au fost luate în mod regulat pentru a obiecta la acoperirea în presă a Ducesei, unde aceasta a fost percepută altfel decât era adevărat. Ducii de Sussex nu au oferit momentan vreun punct de vedere în ceea ce privește aceste dezvăluiri.
Foto: Facebook
Cea mai mare fraudă electorală din istorie. A intrat în Cartea Recordurilor
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook