Simona Ionescu / Redactor Șef

Războiul folcloristelor continuă. Elena Merișoreanu contra Saveta Bogdan: „A dansat la bară”

Războiul folcloristelor continuă. Elena Merișoreanu contra Saveta Bogdan: „A dansat la bară”
Alte două mari vedete de muzică populară se iau de păr, la televizor. După ce a măscărit-o pe Maria Dragomiroiu, Elena Merișoreanu a spus vorbe grele și despre Saveta Bogdan. „A dansat la bară”.

Marile noastre vedete de muzică populară trec printr-o perioadă dificilă. Se cunosc de decenii, dar acum se ceartă ca la ușa cortului.

”O bârfitoare, o intrigantă și o mincinoasă!”, a spus Saveta Bogdan la Xtra Night Show

Războiul folcloristelor continuă. Elena Merișoreanu contra Saveta Bogdan

Elena Merișoreanu (71 de ani) a început războiul folcloristelor cu Maria Dragomiroiu. A acuzat-o că are pensia prea mare pentru cât timp a lucrat cu carte de muncă și că nu merita mai mulți bani. Nu s-a oprit aici. A mai spus că a furat bărbatul alteia și că este bogată, cu vile și afaceri.

După ce a aruncat cuvinte grele la colega ei de breaslă, a luat-o la rând pe Saveta Bogdan.  Despre aceasta a spus că este o femeie rea și i-a reproșat ”ieșirea” la TV din 2016, atunci când Saveta Bogdan (75 de ani) a dansat la bară.

Atunci, interpreta de muzică populară a fost invitată în cadrul emisiunii ”Acces Direct” când a primit provocarea de a face schimb de viață, pentru o zi, cu o dansatoare renumită. Elena Merișoreanu a criticat-o pe colega ei de breaslă după apariția ”nepotrivită”.

”Sunt foarte la locul meu. Sunt foarte supărată pe colega mea Elena Merișoreanu, care vorbește prostii. În primul rând Dora de la Acces Direct a făcut un filmuleț cu o rocadă, în anii 2016. Îi place să își bârfească colegii, pe toată lumea. Dacă eu am să vorbesc de ea, implic și familia. Am fost prietene foarte bune, dar să-i fie rușine! De toată lumea vorbește de rău! O bârfitoare, o intrigantă și o mincinoasă!”, a spus Saveta Bogdan la Xtra Night Show.

Saveta Bogdan este șocată

”Când o văd, o scuip”, a spus Saveta Bogdan, când a auzit reproșurile colegei, cu care a fost și prietenă. Artista i-a declarat război Elenei Merișoreanu. Interpreta de muzică populară își explică această ieșire a Elenei Merișoreanu doar pe fondul unei invidii.

Și asta, spune ea, pentru că Elena Merișoreanu nu are atât de multe apariții televizate.

”Este invidioasă pe mine că apar mai mult la televizor. Eu nu am nimic cu ea, dar să nu mai bârfească colegii și să nu spună că am dansat la bară. Elena Merișoreanu nu își vede de bătrânețea ei și de picioarele ei. Să nu ducă ea grija mea. Face rău la oameni! Am să mă duc pe toate posturile să o fac de comandă! M-a jignit! Când o văd, o scuip în ochi”, a mai spus artista.

Cu siguranță, războiul stârnit, va continua.


Două mari vedete din muzica populară se țățesc la televizor

Folclorista Maria Constantin o atacă pe vedeta TV Gabriela Cristea. Motivul: au avut același soț

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre