Românii au descoperit o specie necunoscută. Este vorba de o fosilă dintr-o specie necunoscută de plante acvatice (carofite). Aceasta datează din Cretacicul Inferior. Fosila a fost descoperită în Dobrogea de o echipă de cercetători români şi spanioli, conform unui studiu publicat de Cretaceous Research. Informația a fost făcută publică de Universitatea din Barcelona, implicată în cercetare alături de Universitatea din Bucureşti.
Rămăşiţele algei fosilizate au fost descoperite în două formaţiuni continentale – Zăvoaia şi Gherghina – din Dobrogea. Noua specie de alge a primit denumirea Mesochara dobrogeica. Studiul identifică, de asemenea, şi o nouă specie de carofite din genul Clavator (în particular, Clavator ampullaceus var. latibracteatus).
Cercetătorii dezvăluie o serie de noi date cu privire la ecosistemele lacustre din Cretacic de pe două insule ale Mării Tethis. Aceasta a fost o mare puţin adâncă care a existat între paleocontinentele Gondwana şi Laurasia, înaintea apariţiei Oceanului Indian.
Ce sunt carofitele și importanța lor
Carofitele sunt alge pluricelulare verzi. Ele sunt considerate de biologi strămoşii plantelor vasculare. Începând din perioada Silurian şi până în prezent, carofitele au ocupat câteva tipuri de medii lacustre cu apă dulce şi rar salmastră.
Pentru comunitatea ştiinţifică, rămăşiţele fosile ale unor astfel de alge, în special fructificaţiile lor calcificate, au o valoarea foarte mare din punct de vedere biostratigrafic. Asta deoarece ele permit datarea straturilor fosilifere. Răspândirea largă a acestor alge le-a transformat în excelenţi indicatori ai vârstei relative a unităţilor continentale pe care sunt descoperite astfel de fosile, se precizează în articolul publicat de Universitatea din Barcelona pe site-ul său la 4 mai.
Sursa foto: www.ub.edu
Mickey Rourke face tratament printr-o metodă folosită de bunicii noștri
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook