Cea mai modernă maternitate din România va fi ridicată în incinta Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” și va fi de folos tinerilor din toată Capitala. primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, nu se oprește din schimbările pe care, împreună cu echipa sa, le face.
În ultimii zece ani s-au născut în sectorul 4 aproape 14.000 de copii
Odată cu începerea lucrărilor a avut loc și o conferință de presă, unde au fost prezenți primarul sectorului 4, Daniel Băluță, alături de premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Poate că astăzi sunt mai emoționat decât oricând, pentru că de câte ori este vorba despre un obiectiv medical, un obiectiv care are legătură cu profesia mea, emoțiile cresc exponențial.
Ne străduim să facem lucruri speciale pentru copii, pentru familiile tinere. Pentru că în ultimii patru ani peste 10.000 de familii tinere au venit aici în sectorul 4 și aproape 14.000 de copii s-au născut tot aici”, a spus primarul sectorului 4.
Termenul de realizare este de 30 de luni
Daniel Băluță a afirmat că a fost semnat contractual de execuție și „am dat ordinul de începere al lucrărilor”. Proiectarea va fi realizată în următoarele luni. Termenul de realizare este de 30 de luni, fiind inclusă și partea de proiectare și de execuție. Despre importanța construirii acestei maternități a vorbit și Marcel Ciolacu, care a menționat prin lucrurile pe care le face, primarul sectorului 4 transmite „un mesaj foarte clar. tinerilor.
Nu vor rămâne tinerii în România dacă nu creăm servicii publice de calitate”. Ciolacu l-a felicitat pe primarul sectorului 4 și pentru faptul că a modernizat toate grădinile și școlile și a construit și „două creșe de la zero”.
„Cred că lucrul cel mai important în momentul de față este faptul că România construiește spitale, nu doar pe hârtie”
La rândul său, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a amintit faptul că România „construiește spitale, nu doar pe hârtie”, iar acest lucru e extrem de important pentru locuitorii țării. De asemenea, acesta a precizat că odată cu finalizarea noii maternități va putea să „respire” puțin și Maternitatea Bucur, care se află, din păcate, într-o clădire improprie.
Cum va arăta noua maternitate
Noua maternitate va avea un număr de 166 de paturi și va funcționa în două corpuri de clădire, cu regimul de înălțime de S + P + 3E, respectiv S + P + 4E. Va fi construită pe o suprafață de 13.000 mp și va îndeplini toate cerințele de siguranță, securitate și funcționalitate specifice infrastructurii de sănătate.
La noua maternitate din sectorul 4 vor fi trei secții de obstetrică-ginecologie, cu un număr total de 101 paturi, precum și o secție de Neonatologie, cu un număr de 50 paturi, dintre care 8 vor fi folosite în sistem ATI. Iar 12 vor fi special configurate pentru nou-născuții prematur.
Va avea și farmacie
În noua locație va fi și o secție de Terapie Intensivă, cu un număr total de 15 paturi. Va dispune și de bloc operator, cu 4 săli de operație (3 săli aseptice și o sală de operație septică). Precum și un bloc de nașteri cu 4 săli de travaliu (3 săli aseptice și o sală de operație septică). Va exista și o unitate de primiri urgențe, ambulatoriu, spitalizare de zi cu 10 paturi, sterilizare centrală.
Dar și imagistică și radiodiagnostic, laboratoare de analize, de Medicină Nucleară și de Anatomie Patologică. Și nu în ultimul rând farmacie și spații tehnico-administrative, de depozitare și de hrănire.
Maternitatea va avea și un adăpost de protecție civilă
Pentru a fi asigurată siguranța pacienților, vor fi folosite panouri metalice antibacteriene, cu ioni de argint, eficienți împotriva diverselor tipuri de bacterii pentru tavanele din saloanele secției de terapie intensivă și pereții de compartimentare. Acestea urmează să fie vopsite antibacterian pe ambele fețe. Pentru ca pierderile de căldură să fie reduse, vor fi utilizate panouri solare, pompe de căldură, receptoare de căldură și instalații cu un consum redus. Maternitatea va avea și un adăpost de protecție civilă.
Vor exista zone delimitate
De asemenea, pentru a nu exista probleme privind asigurarea circuitelor funcționale, vor fi delimitate mai multe zone. Astfel, zona „curată” va include blocul operator, serviciul ATI, sterilizarea centralizată și secțiile medicale cu paturi. Vor fi compartimente adresate doar pacienților spitalizați, cu cerințe clare privind igiena și asepsia.
Această zonă va fi amplasată departe de circulația principală a maternității. Zona „neutră” va include serviciul de urgență, structura de spitalizare de zi, ambulatoriul, serviciul de primire internări și externări. Această zonă va reprezenta interfața maternității, unde aparținătorii și vizitatorii vor avea deschidere directă spre căile de circulație auto și pietonale din zona publică.
Zona „intermediară” va cuprinde laboratoarele și spațiile administrative destinate personalului. Noua maternitate din sectorul 4 va colabora, prin contract, cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București pentru desfășurarea activităților de învățământ medico-farmaceutic, furnizând servicii de formare a studenților.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook