Starul portughez Cristiano Ronaldo face ce face și intră în atenția tuturor. De data asta, va fi ars la buzunare.
Cristiano Ronaldo și-a primit pedeapsa și îl va ustura
Povestea a început odată cu ultimele minute ale jocului cu Tottenham, când Erik ten Hag ar fi dorit să-l introducă pe Cristiano Ronaldo pe teren, dar reacția acestuia a fost pur și simplu de neînțeles. Acesta s-a enervat îngrozitor din motive doar de el cunoscute și a plecat către ieșire în minutul 90. „Un gest lipsit de respect pentru joc, pentru echipă și pentru suporteri”, au comentat analiștii.
La scurt timp, s-a aflat că sportivul nici măcar nu a vrut să intre pe stadion. Așa cum era de așteptat, acesta va trebui să suporte consecințele. Potrivit informațiilor oferite de jurnaliștii de la Mirror, acesta va trebui să plătească o amendă în valoare de 1 milion de lire sterline. Ceea ce reprezintă cea mai mare amendă din istoria fotbalului.
Nu e prima dată când Ronaldo încalcă regulamentele sportive și nici cele morale. Cu puțin timp în urmă acesta a lovit peste mână un copil care îl filma (VIDEO), la ieșirea de pe teren. Mai mult, puștiul suferă de o boală incurabilă, iar gestul inexplicabil al idolului său nu doar că i-a adus pagube materiale, spărgându-i telefonul, ci și o nouă traumă emoțională.
După un lung șir de critici primite de la fanii din întreaga lume, fotbalistul legendar și-a cerut scuze public.
Va fi obligat să-și ceară scuze în fața colegilor
Pe lângă faptul că își va goli buzunarele, pentru că a avut un comportament deranjant pentru toată lumea, Cristiano Ronaldo va trebui să-și ceară scuze în fața tuturor colegilor de la Manchester United. Până când acesta va plăti amendă, pe cei mai buni plătitori au fost Harry Kane și Carlos Tevez, care au fost nevoiți să scoată din buzunare câte 400.000 de lire sterline pentru gesturile lor.
Ce a spus sportivul
După ce a aflat ce urmează să facă, Ronaldo a dat un mesaj pe rețelele de socializare și a spus că va respecta decizia, în plus va continua să-și vadă de treaba lui pentru a reveni în prima echipă.
Mai mult, el a explicat și care a fost motivul pentru care a mers la vestiare, chiar dacă meciul nu s-a încheiat.
„Sunt aceeași persoană și același profesionist care am fost în ultimii 20 de ani jucând în fotbalul de elită”
„Așa cum am făcut întotdeauna de-a lungul carierei mele, încerc să trăiesc și să joc cu respect față de colegii mei, adversarii mei și antrenorii mei. Asta nu s-a schimbat. Nu m-am schimbat. Sunt aceeași persoană și același profesionist care am fost în ultimii 20 de ani jucând în fotbalul de elită, iar respectul a jucat întotdeauna un rol foarte important în luarea deciziilor.
Am început de foarte tânăr, jucătorii mai în vârstă și mai experimentați au fost întotdeauna exemple extrem de importante pentru mine.
„Nu este o opțiune să cedezi în fața presiunii. Nu a fost niciodată”
Astfel, mai târziu, am încercat întotdeauna să fiu un exemplu pentru tinerii care au crescut în toate echipele pe care le-am reprezentat. Din păcate nu este întotdeauna posibil asta și câteodată te ia valul și mai învinge și răul din tine.
În aceste momente, simt doar că trebuie să muncesc din greu în Carrington (n.r. în cantonamentul lui Manchester United), să îmi sprijin coechipierii și să mă pregătesc pentru orice meci. Nu este o opțiune să cedezi în fața presiunii. Nu a fost niciodată. Aceasta este Manchester United și trebuie să rămânem uniți. În curând vom fi din nou împreună”, a scris Cristiano Ronaldo, pe Instagram.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook