Simona Ionescu / Redactor Șef

Sentință șoc. Fostă vedetă PRO TV condamnată pentru șantaj

Sentință șoc. Fostă vedetă PRO TV condamnată pentru șantaj
A jucat într-unul din cele mai urmărite seriale de la noi. A fost vedetă la PRO TV, dar în viața personală a făcut un șantaj pentru care acum a fost cndamnat la 2 ani, e drept, cu suspendare.

A “rupt” audiențele pe vremea când făcea parte din grupul “Vacanța Mare”,  serialul difuzat de PRO TV acolo unde a interpretat personajul lui Axinte, așa cum i-a și rămas porecla de-a lungul anilor.

Fostă vedetă PRO TV condamnată pentru șantaj

„Axinte”, de la Vacanța Mare, pe numele său real Florin Petrescu (47 de ani), a fost, în februarie, la DNA, unde s-au reluat investigațiile într-un dosar mai vechi, deschis pentru șantaj, și în care actorul are calitatea de suspect.

Iată că acum, ”Axinte” a fost condamnat la doi ani de închisoare după ce a recunoscut şantajul.

În 2012, Dan Diaconescu, patronul OTV, l-ar fi trimis pe Florin Petrescu să discute cu fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, despre bani și i-ar fi cerut să sponsorizeze televiziunea pentru a nu da în vileag nişte informaţii compromiţătoare. Fostul post TV, care a făcut mare vâlvă în România, difuza o emisiune în care se vorbea despre nişte ilegalități financiare din cadrul instituţiei medicale.

„Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: «Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru.» Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme. Diaconescu mi-a zis aşa: «Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul.» Şi eu i-am pus în legătură”, a spus actorul la sediul DNA, în urmă cu două luni, după cum avea să declare la ieșirea de la audieri.

Ce reguli trebuie să respecte acum Florin Petrescu

În cazul în care Florin Petrescu nu respectă, pe parcursul termenului de supraveghere, regulile impuse, acesta va fi obligat să îşi execute pedeapsa cu închisoarea.

Iată ce trebuie să facă actorul în vârstă de 47 de ani pentru a nu ajunge după gratii:

  • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
  • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
  • să comunice schimbarea locului de muncă;
  • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţă.

”Axinte” are datorii mari

După destrămarea grupului ”Vacanța Mare”, Florin Petrescu a fost nevoit să se reprofileze, așa că a devenit impresar artistic. Astfel, el a organizat sute de spectacole și de concerte, la care au participat artiști de toate felurile, de la maneliști, la cei mai în vogă artiști ai momentului.

Totul a mers de minune până în 2015, atunci când mai mulți impresari s-au plâns că Axinte nu își plătește datoriile. Primele care au mărturisit că nu li s-a dat plata pentru concerte timp e un an au fost surorile de la Bambi, care au avut mai mult de 20.000 euro de recuperat de la acesta. Impresarul Florin Nedelcu a declarat și el că Florin Petrescu îi datorează peste 30.000 euro pentru concertele Annei Lesko, ale Andreei Bălan și ale lui Mateo.

Florin Petrescu, Axinte de la ”Vacanța Mare”, este pus la zid de o mulțime de artiști, care vor să îl oblige prin lege la plata tuturor datoriilor, care valoarează aproape 500.000 euro.


Unde au fugit Inna și Deliric de frigul din România. Imagini care au înnebunit internetul

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre