Șerban Huidu susține că Irinel Columbeanu n-a făcut altceva decât să cheltuiască banii pe care i-a făcut tatăl său. Iar dacă ar vrea să vadă un vinovat pentru situația în care se află acum să le ceară celor de azil „să îți dea o oglindă mare”.
Șerban Huidu nu e absolut deloc impresionat de viața pe care o trăiește acum Irinel Columbeanu. Acesta a povestit pe blogul său despre cum a trăit afaceristul, reamintindu-i că nu „tot ce zboară se mănâncă”. Cârcotașul l-a ironizat pe fostul milionar, fiind de părere că „Dramolina lui Virinel e perceputa de masa mare de oameni drept o dulce razbunare. (…) de asta face audiență”.
„Și ce face o beizadea obișnuită cu luxul și cu femeile gonflabile, când sacul ajunge la fund?”
„Nea Virinel nu a muncit o ora pentru banii pe care i-a risipit atât de repede și nechibzuit. Tac’su a făcut rost de ei. Cum? Dumnezeu știe. Dar Columbeanuu junior nu a facut decât să cheltuiască. Și ce face o beizadea obișnuită cu luxul și cu femeile gonflabile, când sacul ajunge la fund? Cum ce? Se împrumută.
Și băncile îi dau. Că doar e Columbeanu ala șic de la televizor. Ce uită să vă spună bancile când vă dau împrumut e că ele vă dau cu o mână și vă iau cu 10. Virinel așa s-a ars. Și uite așa a ajuns la sapă de lemn și la statutul de Cenușăreasa. Când cașcavalul s-a terminat „prietenii” au plecat, femeile și-au luat zborul și „sărmanul” a rămas în salopeta Yamamoto cu ochii în soare, plângând după gloria pierdută. Glorie la care nu a avut nici o contribuție. (…)
„De asta se uită milioane de oameni la știrile sordide despre nenorocit
Dar oare de ce toată presa îl arată pe nefericit? De unde expunerea asta media? Dramolina lui Virinel e percepută de masa mare de oameni drept o dulce răzbunare. „Ai văzut Gicule ce și-a furat-o smecheru ăla? Nema famei, nema conac, fără masini, e vai viața lui”. Aceasta răzbunare colectivă e exploatată de fiecare ziar, fiecare televiziune site sau blog ce îi prezintă urâta-i decădere. De asta face audiență. De asta se uită milioane de oameni la știrile sordide despre nenorocit”, a scris Șerban Huidu.
„Am auzit că amicul Pandele ți-a pregătit unul șmecher doar cu 10 ploșnițe în saltea și 12 morcovi și 3 cartofi la ciorbă”
Cârcotașul a mers și mai departe și i-a îndemnat pe cei care vor să doneze pentru Columbeanu să se reorienteze către copiii instituționalizați. „Am văzut că unii vor să îl ajute cu donații ca sa stea amărâtul într-un azil de lux la Snagov. Auzi bre nea Columbene?
Nu vrei să încerci unul din Voluntari? Hai că am auzit că amicul Pandele ți-a pregatit unul șmecher doar cu 10 ploșnițe în saltea și 12 morcovi și 3 cartofi la ciorbă. Iar voi cei care îi plângeți de milă, ar trebui sa trimiteți banii celor 59 000 de copii instituționalizați ai României. Suntem în continuare țara cu cei mai mulți copii asistați social din UE. (…)
„Ai să vezi în ea un moșuleț caraghios îmbrăcat în salopetă”
Bre don Juan- pardon bre Sancho Panza, e o vorba: cei egoiști mor singuri. Și cam întinși de câini. Așa că nu mai da vina pe altii, l-am auzit spunând că a supărat multă lume când a candidat la Primarie. Nu bre, nu e nimeni vinovat de starea în care ai ajuns. Dacă vrei totuși să vezi vinovatul, vorbește cu ăia de la azil să iți dea o oglindă mare. Ai să vezi în ea un moșuleț caraghios îmbrăcat în salopetă. De șantier, că Yamamotto are altă treabă”, au fost cuvintele dure ale lui Șerban Huidu pe blogul său, serbanhuidu.ro.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook