Silvius Prigoană și Georgiana, aleasa inimii sale, au spus da în fața ofițerului Stării Civile. Socrul mare, Silviu Prigoană, a fost extrem de mândru.
Silviu Prigoană nu a ridicat un deget pentru nunta fiului său. Cine au fost nașii celebrului cuplu
A fost nuntă mare în showbiz-ul românesc. Silviu Prigoană și-a însurat băiatul, pe Silvius și a fost extrem de fericit. Invitații au fost aleși pe sprânceană, iar printre aceștia s-a numărat și celebra cântăreață Angela Rusu. Afaceristul a vorbit despre nuntă cu ceva timp în urmă, când a afirmat că va avea în jur de 150 de invitați.
„Vom avea vreo 150 de invitați, nu știu. Ei știu mai exact despre ce e vorba, nu m-am băgat în povestea asta. Eu, ca de obicei, stau deoparte. Primesc invitație, mă prezint, nu primesc invitație, nu mă prezint”, a declarat Silviu Prigoană la Antena Stars.
Mirele și mireasa și-au organizat singuri evenimentul
Pentru acest eveniment frumos, Silviu Prigoană a preferat să stea deoparte, pentru ca mirele și mireasa să organizeze nunta așa cum și-au dorit. „Nunta, în general, este făcută de mirese. Mireasa este pionul principal al nunții, ea hotărăște cam tot, și meniul și culoarea costumului mirelui, și așa mai departe.
Din această cauză, nu mă bag, nu este treaba mea. Și muzică și tot…absolut! Mireasa hotărăște!”, a mărturisit fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu. În ceea ce îi privește pe nași, Sivius și Georgiana i-au ales pe niște prieteni foarte apropiați, medici stomatologi în Constanța.
Cine este mireasa
Georgiana locuiește de ceva vreme în Austria, iar o perioadă cei doi miri s-au împărțit între cele două țări, apoi au decis că cel mai bine e să se stabilească în România. „Soția fiului meu are un job la o companie de plasare de forță de muncă și lucrează pentru toată Europa.
Acum vor să se întoarcă acasă. În ultimii doi ani au fost restricții mari în Austria și au prins un pic de oroare de stat în Austria. În România a fost mai relaxat. Asta e motivul pentru are au decis să se repatrieze”, a declarat Prigoană, potrivit Viva.
Sursă foto: spynews
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook