Chiar dacă s-a antrenat în toată perioada în care nu a avut voie să intre pe teren, revenirea ei nu a fost pe cât de spectaculoasă sperau fanii să fie. Sportiva a avut prezențe bune pe teren, dar și înfrângeri. În a doua zi de Crăciun, Simona Halep le dă fanilor o veste tristă. S-a sfătuit îndelung cu echipa ei și nu a fost altă soluție.
Simona Halep le dă fanilor vestea tristă
Simona Halep a anunțat azi că au revenit problemele de sănătate și, ca atare, se retrage din competiții. „După ce am jucat la Abu Dhabi, din păcate, am simțit din nou dureri la genunchi și umăr”, a anunțat Halep. Sportiva s-a mai confruntat cu probleme de sănătate și în trecut. Acum, ea a luat legătura cu echipa ei pentru a stabili ce este de făcut. Pentru a nu-și agrava starea, preparatorii ei au stabilit să o țină deoparte de terenul de joc.
„Am discutat îndelung cu echipa mea”
„După ce am discutat îndelung cu echipa mea, am convenit că este rezonabil să amânăm începutul sezonului meu. Nu este ceea ce mi-am dorit, dar aș dori să mulțumesc organizatorilor turneului din Auckland și Australia pentru wild card-uri și îmi pare rău că nu le voi putea lua de data aceasta. Mă voi odihni și intenționez ca următorul meu eveniment să fie Cluj, unde abia aștept să joc în fața fanilor români minunați”, a transmis Simona Halep.
Dacă nu ar fi avut probleme de sănătate, Simona Halep ar fi plecat în Australia, pentru turneul de la Auckland. Acesta se desfășoară între 30 decembrie 2024 și 5 ianuarie 2025. Logodnicul Andreei Bălan, tenismenul Victor Cornea, este unul dintre sportivii români care participă la competiție.
La Auckland se află și fostul antrenor de tenis al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, care vine la competiție alături de Naomi Osaka, jucătoarea pe care o pregătește în prezent.
Conform presei sportive, la turneul care va debuta luni, 30 decembrie, participă câteva jucătoare de top, printre care Sloane Stephens, Madison Keys, Sofia Kenin și Elise Mertens.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Măsura nouă care îi înspăimântă pe șoferii din toată Europa. Se aplică și în România
- Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
- Tragedie în lumea filmului. Celebrul actor a căzut din mașină și a murit
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor în 2025? Anunțul făcut de ministrul Muncii
- Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
- Asia Express, Proba care a făcut pe Anca Țurcașiu să țipe de frică:„Să mor eu dacă pot să facă asta! Nu pot...
- Statui antice „cu adevărat extraordinare”, găsite într-un izvor „vindecător” în Italia
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
- Rezoluția sufletului tău pentru anul 2025 în funcție de zodia în care te-ai născut
- Unde găsești dragostea în anul 2025 în funcție de zodia ta?