Simona Ionescu / Redactor Șef

Smiley face un pas important în carieră. A implicat un câștigător al mai multor Premii Grammy

Smiley face un pas important în carieră. A implicat un câștigător al mai multor Premii Grammy
Abia revenit din America, unde a produs muzică și a avut două concerte în Canada, Smiley nu stă locului. Artistul a plecat cu Gina „în excursie”, așa cum a dezvăluit zilele trecute pe rețelele sociale, fără să dea vreun indiciu până acum. Știrea pe care a servit-o fanilor, marți, e, însă, colosală.

Aflat la mii de kilometri depărate de casă, Smiley face un pas important în carieră. Este o premieră pentru artistul care e unul dintre cei mai bine cotați din România. El a decis să lucreze împreună cu un producător muzical multiplu premiat cu Grammy. Știrea a dat-o chiar acesta din urmă. În proiect mai e implicată și o cântăreață și compozitoare americană. Cu toții de află în prezent în Ubud, pe insula Bali, în Indonezia.

În timp ce soțul ei muncește, în studio, Gina se bucură de vara balineză și descoperă orașul. Vedeta a distribuit o serie de imagini și clipuri, zilele acestea, în care arată frumusețea acestui loc exotic.

Smiley face un pas important în carieră alături de un premiant Grammy

Producătorul muzical Khris Riddick-Tynes a anunțat noul proiect în care este implicat, alături de Smiley și de artista americană Upsahl. El a distribuit o fotografie din studioul din Ubud, etichetându-i pe cei doi artiști.

Smiley și Gina au plecat zilele trecute în Bali. Dar nu e vacanță decât pentru soția artistului (Instagram)

Câștigător al mai multor premii Grammy, Khris Riddick-Tynes e producătorul din spatele unor albume care le-au adus un mare succes vedetelor ce au apelat la el. A produs  multe piese pentru Ariana Grande, dar și pentru Zendaya, Toni Braxton, Chris Brown, Pitbull, Ty Dolla $ign, Wiz Khalifa sau Boyz II Men, pentru a da numai câteva exemple. În 2015, a luat acasă un premiu Grammy pentru munca sa de co-scriere și producție a albumului R&B al anului al lui Toni Braxton &; Babyface – Love, Marriage, and Divorce.

Câștigător al mai multor premii Grammy, Khris Riddick-Tynes este producătorul cu care lucrează Smiley în Bali (Instagram)

În 2024 Khris Riddick-Tynes s-a aflat în centrul atenției la premiile Grammy, cu două nominalizări. Una a inclus co-producția piesei SZA – Snooze, care a dominat Billboard Hot 100 în fiecare săptămână din 2023, și pentru care producătorul a și câștigat mult râvnitul premiu. A doua nominalizare a fost pentru albumul lui Babyface, Girls Night Out.

Cine e artista americană implicată

„În calitate de VP A&R/Co-Head la Urban / Arista Records, Khris Riddick-Tynes împărtășește obiectivele sale vizionare, exprimându-și angajamentul de a amplifica diversele voci din muzica neagră și urbană. Viziunea lui Khris reflectă dedicarea de a împinge limitele expresiei artistice și reprezentării culturale în domeniul muzicii negre și urbane sub umbrela Artista Records”, notează Ebony.com. Trebuie să știți că Arista Records este o casă de discuri deținută de Sony Music Entertainment, divizie a Sony Music Group.

Compozitoare și cântăreață, Upsahl lucrează acum împreună cu Smiley într-un nou proiect (Instagram)

Cealaltă artistă nominalizată în postarea sa de către celebrul producător muzical cu premii Grammy în portofoliu, este Taylor Cameron Upsahl, cunoscută sub numele de scenă de Upsahl, o cântăreață și compozitoare americană. Albumul său de debut, Lady Jesus, lansat în 2021, s-a bucurat de succes la public. În calitate de compozitoare a creat pentru artiști celebri, printre care le amintim pe Dua Lipa și Demi Lovato.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre