Sorana Cîrstea a făcut o declarație în direct pentru Ion Ion Țiriac. „Te iubesc! Ești viață mea! Și de abia aștept să fiu în brațele tale”, a spus aceasta imediat ce a încheiat, victorioasă, finala de la Istanbul. Sorana Cîrstea va ajunge pe locul 58 în lume după acest meci. La finalul meciului, primul gând al sportivei a fost să își sune iubitul și să îi spună cât de mult îl iubește. Declarația s-a auzit curat-lacrimă în transmisia oferită de Digisport.
Sorana Cîrstea și Ion Țiriac junior trăiesc o poveste de dragoste intensă, de mai mult timp. Cei doi au început o relație de iubire imediat după ce fiul fostului tenismen Ion Țiriac s-a despărțit de Ileana Lazariuc, alături de care acesta a avut o relație de 10 ani. Înainte de pronunțarea divorțului, Sorana îi devenise deja iubită lui Ion Ion Țiriac. Iar anul trecut, omul de afaceri și tenismena s-au logodit, după cum au declarat surse apropiate cuplului.
Final de relație bizar între Țiriac junior și cea care i-a fost soție
Țiriac junior și Ileana Lazariuc au anunțat despărțirea abia la doi ani după ce s-a întâmplat. „Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis împreună să anunţăm oficial faptul că am divorţat acum 2 ani. Nu există secrete sau evenimente picante la baza deciziei noastre şi am dorit această perioadă de linişte şi discreţie atât pentru noi, dar în special pentru copiii noştri, fără să intervină alte speculaţii şi scenarii fabricate.
Deşi nimic nu s-a schimbat cu privire la cât de mult ne iubim, vom rămâne în continuare cei mai buni prieteni, suntem şi vom fi o familie unită şi părinţii a doi copii minunaţi. Vieţile noastre vor rămâne în continuare private şi aceasta este singura noastră declaraţie în legătură cu acest subiect. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, a scris, pe Facebook, Ileana Lazariuc, la finele anului 2019.
Dragoste mare cu Sorana
Pe de altă parte, în toți acești ani dragostea mare dintre Țiriac junior și Sorana Cîrstea era evidentă. Fiul fostului mare tenismen era nelipsit de la cele mai importante meciuri ale Soranei. O susținea din tribune. Chiar dacă că nu s-au afişat niciodată împreună, la evenimente sau în poze, aveau deja mai multe vacanţe frumoase împreună.
Potrivit unor apropiați ai celor doi care au vorbit cu jurnaliștii, anul trecut Sorana a primit deja un inel superb. Doar prietenii apropiați știau că e un inel de logodnă. Cei doi sunt împreună de aproape patru ani.
Sursa foto: Instagram
Horoscop Minerva – 26 aprilie. Posibil să moară cineva cunoscut
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook