Șoșoacă a făcut spectacol pe litoral. A pozat în tricoul ud fiindcă „grasele au ce arăta”

Diana Şoşoacă a fost în acest weekend la Constanța, unde a avut un eveniment de partid. S-a discutat despre problemele interne, dar și despre ce se petrece pe scena politică, legat de alegerile prezidențiale. Apoi s-a mers pe plajă.
Membrii partidului au crezut că e vorba de o mica plimbare, însă Diana Șoșoacă le-a spus să intre cu ea de mână în Marea Neagră, chiar dacă apa e rece. I-a și anunțat că se vor scălda la o temperatură de 6 grade, dar nu vor face Covid. S-a râs, dar nimeni nu a crâcnit.
„Marea Neagră aparţine de milenii românilor, aici a existat cea mai veche civilizaţie. Vreau să le zic tinerilor să nu faceţi asta dacă nu aveţi pregătire, pentru că puteţi face pneumonie, nu Covid, Covidul nu există”.
Șoșoacă: „Şi grasele pot să stea cu tricoul ud, că avem ce arăta”
Europarlamentara SOS și-a tras colegii în mare, chiuind parcă spre încurajare. Când o doamnă s-a împiedicat și a căzut în apă, colegii au izbucnit în râs. Oamenii de pe plajă asistau și ei amuzați la grupul de politicieni, care parcă vroia să-l imite pe Putin și Călin Georgescu, și filmau.
„Am deschis sezonul estival. (…) Şi grasele pot să stea cu tricoul ud, că avem ce arăta”, a strigat Diana Șoșoacă după ce a ieșit din mare, înmuiată bine.
„Băi, ştiţi ce mişto e apa, chiar mişto!”, a mai zis lidera care, după ultimele informații, vrea să-l atragă în partidul ei pe Claudiu Târziu, ejectat de George Simion din AUR. Cei din jurul ei, ba chiar și dintre oamenii care filmau grupul, strigau din toți plămânii: SOS! SOS!
Întrebată dacă vrea să se schimbe, Diana Șoșoacă a refuzat oferta. A rămas în hainele ude, a îmbrățișat oameni, s-a pozat cu susținătorii și a continuat să se filmeze live, ca să vadă și fanii de pe rețelele sociale isprava cu tricoul ud.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook