Pe numele medicului român George Mina a fost emis un mandat european de arestare. Medicul a fost prezentat în fața procurorului la data de 16 iulie, iar magistratul a dispus măsura reținerii acestuia. În sarcina sa s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de escrocherie, scrie replicaonline.ro.
Stomatolog român, acuzat în Franța
Mai exact, medicul stomatolog George Mina, stabilit la un moment dat pe teritoriul Franței, în localitatea la Châtre, mutila pacienții. Scotea dinți sănătoși și apoi punea alții, bineînțeles pe bani mulți. Procurorii au stabilit că, în felul acesta a încasat nejustificat 65.000 de euro.
Medicul român este acuzat pentru: ”Facturarea de acte fictive pentru acte efectuate fără justificarea necesității, ce a implicat situația a 18 pacienți; mutilarea voluntară a dinților sănătoși care implică 4 pacienți; efectuarea de acte nejustificate, care implică 43 de pacienți; facturarea dublă care implică 2 pacienți, a indus în eroare Casa Locală de Asigurări de Sănătate, pentru a o determina să îi furnizeze fonduri bănești, respectiv să plătească rambursările de îngrijire pentru o sumă totală estimată în cuantum de 65.053,51 euro, cauzând astfel o pagubă acestei organizații de protecție socială.”, spun magistrații francezi, citați de replicaonline.ro.
De asemenea, în calitate de medic stomatolog/ chirurg dentar, abuzând de funcția deținută, a prezentat pacienților lucrări stomatologice ca fiind justificate din punct de vedere medical, deși nu se confirmau aceste situații, inducându-i în eroare pe pacienți pentru a-i determina să îi predea sume de bani pentru actele efectuate (smulgerea dinților sănătoși; proteza pentru dinți sănătoși).
Totodată, în lunile aprilie și iunie 2018 doi pacienți au informat Casa Locală de Asigurări de Sănătate cu privire la faptul că medicul stomatolog Geoge Mina a fost rambursat pentru acte neefectuate, lucru confirmat de radiografiile efectuate, situație în care sus-numitul nu a furnizat explicații Casei Locale de Asigurări de Sănătate.
Ce spune avocatul medicului stomatolog
Apărătorul ales al medicului a spus, în instanță, că mandatele europene de arestare sunt privite cu formalism, iar în speță este vorba despre un medic chirurg stomatolog specializat în implantologie, care a lucrat la vedere și în Constanța, fără să se sustragă, același lucru l-a făcut și în Franța, unde conform declarației, în octombrie 2018 a închis cabinetul în bună regulă.
Avocatul a pledat pentru arest la domiciliu sau control judiciar, dar instanța a decis ca medicul să fie arestat pentru 30 de zile, adică până pe 15 august.
””Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29.06.2020 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalului Judiciar din Chateauroux (Franţa), privind pe persoana solicitată Mina George, cetăţean românDispune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 17.07.2020 până la data 15.08.2020 inclusiv, şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile franceze cu privire la infracţiunile ce fac obiectul mandatului menţionat, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. Respinge cererea de amânare a predării formulată de persoana solicitată”, potrivit minutei judecătorești, scrie replicaonline.ro.
Sursa și foto: Replicaonline
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook