Sylvester Stallone a pierdut tot și a amenințat cu sinuciderea dacă îl părăsește soția.
Sylvester Stallone, distrus din cauza divorțului. Nu mai e cale de întoarcere, soția vrea să revină la numele de fată
Au discutat mult despre relația lor de 25 de ani, dar din nefericire se pare că nu au ajuns la un numitor comun. Sylvester Stallone și Jennifer Lee Flavin se despart și nu se vede la orizont vreo cale de împăcare, iar blonda, spun sursele, vrea să revină la numele de fată.
Artistul e pur și simplu distrus, iar remarca sa dintr-un podcast spune multe.
„Dacă ea ar ieși din viața mea, ar fi o sinucidere în masă – ceea ce presupune că am personalități multiple”, a spus Stallone în ianuarie, potrivit Entertainment Tonight.
Cum a fost viața actorului alături de soția sa
La rândul său, Flavin a vorbit despre modul în care a fost viața vedetei alături de ea în ultimele două decenii. „Îl țin extrem de organizat, așa că eu fac totul. Fac totul din momentul în care ne trezim, de la a-i aduce cafeaua la pat, îi aduc prăjituri în fiecare dimineață”, a explicat Flavin. Ea a adăugat: „Și apoi ne pregătim.
Îi pregătesc micul dejun dimineața și apoi mă asigur că totul este grozav pentru ziua respectivă. (…) Îți trec în revistă programul, iar apoi tu spui câteva glume, eu râd”, a continuat ea despre rutina cuplului. „Asta este ceea ce ne face să mergem mai departe, pentru că râd, râd și râd și râd, pentru că el este al naibii de amuzant. Sly este cel mai amuzant om pe care l-am întâlnit vreodată, și vă spun că am stat cu o mulțime de oameni amuzanți. El mă face să râd”, a spus femeie cu care Stallone are trei fete.
Flavin a făcut întotdeauna ce a vrut ea
Pe de altă parte, starul susține că mariajul a rezistat pentru că Flavin a făcut mereu ce a considerat, spune Fox News. „Cred că pentru a avea o căsnicie fericită trebuie să-i lași pe oameni să-și urmeze înclinațiile naturale. (…) Unii oameni nu vor să muncească, alții au nevoie să muncească. Asta era treaba ei.
A fost pe cont propriu de la 12 – 13 ani, așa că m-am gândit: Știi ceva? Las-o să facă ce vrea”, a mărturisit el. Soția lui Stallone a depus cererea de divorț pe 19 august în Palm Beach County, potrivit documentelor judiciare obținute de Fox News Digital. Stallone a fost acuzat de „disiparea intenționată” a bunurilor conjugale.
Sursă foto: marca
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook