Simona Ionescu / Redactor Șef

A reapărut tânărul care ”traduce” pentru surdo-muți mesajele Guvernului

A reapărut tânărul care ”traduce” pentru surdo-muți mesajele Guvernului
Tânărul care explica din mâini ce măsuri ia Guvernul la începutul pandemiei dispăruse. Iată că este din nou prezent lângă oficiali și ”traduce” pentru surdo-muți cum se face vaccinarea.

Tânărul care explica din mâini ce măsuri ia Guvernul la începutul pandemiei a dispărut brusc și toată lumea se întreba de ce. Iată că a reapărut, astăzi, 19 ianuarie, la conferința de presă despre vaccinare susținută de Lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiță.

A reapărut tânărul care ”traduce” pentru surdo-muți

Toată lumea îl lăuda pe tânărul care explica din mâini ce măsuri ia Guvernul la începutul pandemiei.

Nu a mai apărut de mult lângă miniștri și premier, dar el tot își face datoria pentru persoanele cu deficiențe. Lucrează de acasă, online, ”traduce” pentru membrii Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR).

Astăzi, 19 ianuarie, a apărut din nou, la conferința de presă susținută de Lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiță , președintele Comitetului național de coordonare a vaccinării împotriva COVID-19.

De ce a dispărut tânărul care ”traducea” mesajele Guvernului

Toată lumea s-a întrebat unde a dispărut unul dintre cei mai urmăriți oameni în starea de urgență, când le-a transmis persoanelor cu deficiențe de auz deciziile luate de autorități în contextul gestionării pandemiei.

„ANSR a solicitat, de la bun început, nu doar Ministerului Afacerilor Interne, ci și Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății și celorlalte autorități asupra cărora se concentra atenția publicului în acel moment.

Concret, am primit invitația de colaboare directă doar de la MAI.

După ieșirea din starea de urgență și încetarea seriei de ordonanțe militare, alte autorități centrale nu au manifestat aceeași deschidere către interpretarea comunicatelor.

Noi am continuat să afirmăm că interpretarea trebuie să devină o normalitate la acest nivel!”, a explicat Bogdan Anicescu.

De ce Bogdan Anicescu ”traduce” pentru surdo-muți

„Cu siguranță, se poate face mai mult și este și necesar, persoanele surde având dreptul să fie informate, indiferent dacă suntem sau nu în stare de urgență.

De aceea noi reafirmăm importanța interpretării și atenționăm iar autoritățile cu privire la acest aspect. Au fost puse niște baze ale bunelor practici și demersurile trebuie continuate”, a mai spus Bogdan Anicescu.

„Sunt lucruri pe care nici noi, care auzim, nu le înțelegem din prima, de aceea există ulterior comentarii și dezbateri în studiouri tv. Surzii au o singură dată ocazia să primească mesajul.

Aceste comunicări sunt extrem de serioase și de dificil de pregătit, sunt sintagme precum «zădărnicirea combaterii bolilor» sau «stare de urgență» pe care e greu să le redai.  Dar aceste sintagme se repetă și, odată ce te obișnuiești, interpretarea devine mai ușoară”, a explicat Bogdan Anicescu.

Cine este Bogdan Anicescu

Bogdan Anicescu (31 de ani) este un tânăr modest, iubitor de animale, care își dorește foarte mult să ajute

Bogdan Anicescu (31 de ani), absolvent de Psihopedagogie Specială. El este și interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR).

Și-a concentrat eforturile pe integrarea socială, profesională, educațională și culturală a persoanelor cu deficiențe de auz.

Într-o postare de la începutul pandemiei, MAI scria că Bogdan Anicescu (31 de ani) este un tânăr modest, iubitor de animale, care își dorește foarte mult să ajute.

„El este cel care ne ajută de fiecare dată când avem nevoie că mesajele noastre să ajungă și la oamenii cu dificultăți de auz.

Un om de o modestie remarcabilă a venit după prima noastră transmisie live și ne-a spus: Vă mulțumesc! Pentru că m-ați chemat și ați dat astfel, unei categorii aparte de oameni, șansa de a afla cum trebuie să se protejeze în această perioadă.

Am înțeles angajamentul și dorința unui om cu suflet mare de a contribui la efortul pe care cu toții îl facem pentru limitarea îmbolnăvirilor.

Mulțumim, Bogdan!”, scria în postarea MAI, din martie anul trecut.


Cât durează imunizarea față de SARS CoV-2

Horia Tecău, de 30 de ani pe terenul de tenis

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre