Theo Rose a deschis un subiect sensibil cu fanii săi. Vedeta caută ajutor și spune că „prima noapte a fost infernală”.
Theo Rose trece de câteva zile printr-o situație foarte grea. Cântăreața spune că are mâncărimi cumplite în zona tălpilor și a mâinilor, care nu trec cu nici un remediu. Singurul moment în care situația se ameliorează puțin este atunci când ține palmele și tălpile în apă rece. Vedeta susține că are senzația că aceste mâncărimi groaznice vin undeva, din interior, dar nu știe ce ar fi putut să ducă la apariția lor.
„De câteva nopți am niște mâncărimi și furnicături în tălpi și în palme, extremitățile”
„Vă povestesc în eventualitatea în care mai e cineva pe aici care s-a confruntat cu aceeași chestie și a identificat problema. De câteva nopți mai degrabă am niște mâncărimi și furnicături în tălpi și în palme, extremitățile. Dar, cum să vă zic, sunt niște mâncărimi din interior. Adică, degeaba mă scarpin, că nu rezolvă nimic. Prima noapte a fost infernală.
„Aveam spasme de mă apucau furnicăturile”
Am petrecut-o cu picioarele în apă sloi, în cadă și trebuia să fac ture, că aveam și copilul care dormea și îl lăsam și iar mă duceam și îmi venea să mă foiesc și aveam spasme că mă apucau furnicăturile și ca să nu îl deranjez.
A doua noapte n-am mai dormit eu cu copilul. Tot am stat cu picioarele în apă rece, până la urmă am venit repede în pat, m-am pus pe burtă și în pauza aia până să mă apuce, iar am adormit”, a continuat Theo Rose.
Cântăreața așteaptă rezultatul analizelor
Artista s-a speriat și a mers să-și facă un set de analize la care așteaptă venirea rezultatelor. Atât Theo Rose cât și soțul său, Anghel Damian bănuiesc că ar fi vorba de o reacție pe sistem nervos.
„Și aseară am reușit să adorm mai bine că am descoperit că masajul picioarelor ajută. Nu mi-am imaginat niciodată că există așa ceva, nu mi-a venit să cred. Deci sunt niște mâncărimi pe care nu le poți opri, foarte ciudat”
„Dacă e cineva pe aici să mă ajute cu o informație, i-aș fi recunoscătoare”
Nu mi-a apărut nimic, palmele noaptea doar se înroșesc, pare că se acumulează tot sângele în palme și îmi zvâcnesc. Picioarele sunt intacte, nu am nimic în tălpi.
Mi-am făcut analizele ieri dimineață, așteptăm rezultatele. Au fost mai multe posibilități, urmează să le elimine domnii doctori, dar… Noi bănuim că ar fi ceva pe sistem nervos. Dacă e cineva pe aici care s-a mai confruntat cu problema asta și poate să mă ajute cu o informație, i-aș fi recunoscătoare. Mulțumesc!”, a spus Theo Rose.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook