La „Vocea României” se muncește, dar lumea se și distrează copios. Mai ales pe seama unuia dintre jurați. La ultima sesiune de filmări nu s-au mai oprit hohotele de râs în rândul juraților. Theo Rose l-a făcut de râsul lumii pe Horia Brenciu, a și postat imaginile pe rețelele sociale.
Îndrăgitul cântăreț părea că s-a apucat serios de sport, el postând pe rețelele sociale multe clipuri de la terenul de tenis, unde, ori de câte ori avea ocazia, juca partidă după partidă. Se pare însă că rezultatele întârzie să apară, iar vedeta nu a reușit să slăbească și are o problemă cu costumele care-l ca strâng. Pocinogul s-a întâmplat la filmările din această săptămână.
Theo Rose îl face de râsul lumii pe Horia Brenciu
Dacă el a crezut că scapă de rușinea publică, Theo Rose s-a asigurat că află toată lumea. Sau măcar cei peste 1,2 milioane de urmăritori ai săi de pe Instagram. Vedeta a distribuit un clip cu colegul ei de breaslă, care nu mai știe cum să își ascundă posteriorul.
Căci, s-a întâmplat ceva incredibil de rușinos: i-au crăpat pantalonii fix în dos. „E a doua oară astăzi când T se rup pantalonii în fund!”, se aude Theo Rose în fundalul imaginilor. În timp ce altă vedetă scandează „am avut dreptate”, Theo Rose insistă că e „a doua oară”. Pavel Bartoș nu poate rata o astfel de scenă comică, astfel că filmează și el.
Nu e primul incident. Brenciu a mai fost cu „decolteul instalatorului” la vedere
Horia Brenciu poartă un costum într-o culoare vibrantă și încearcă să își ia locul în fotoliul de jurat cât mai atent, astfel încât ruptura să nu avanseze, și să poată rămâne decent măcar până la finalul filmărilor de la „Vocea României”. Nu îi vine nici lui să creadă cât se amuză colegii de platou pe seama lui.
Nu este însă prima dată când artistul are probleme cu pantalonii. I s-a mai întâmplat odată, iar atunci a fost live, într-o emisiune.
În urmă cu fix 10 ani, invitat în platoul emisiunii „Neața cu Răzvan și Dani”, Horia Brenciu a oferit un spectacol memorabil. El a dansat și a cântat minute în șir, dar a decis să încerce și să călărească taurul electric din platou. Părea că este foarte simplu. Artistul a încercat să-și mențină echilibrul, ținându-se cât mai bine de Răzvan, dar în timpul „exercițiului” pantalonii i-au alunecat pe fese.
A fost suficient pentru ca lenjeria sa intimă, imprimată cu desene colorate și vesele, să fie vizibilă pentru toți cei din platou, dar și pentru telespectatori. Cum artistul nu părea deranjat de acest aspect, Dani Oțil a simțit nevoia să-i atragă atenția: „Ți se vede decolteul instalatorului”, a spus el, amuzat de situație.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook