Blonda și-a găsit o nouă relație și e fericită pentru că iubește și e iubită și vrea ca toată lumea să știe cine e bărbatul care i-a șters lacrimile.
Bia Khalifa a stat o perioadă departe de ochii lumii, iar acum a cucerit un italian plin de bani, care o adoră, motiv pentru care a început să facă naveta între România și țara lui. Și vedeta e foarte îndrăgostită, așa că a postat și o fotografie în care apare sărutându-se cu noul său partener. Italianul norocos se numește Luca iar Bia l-a cunoscut prin intermediul unor prieteni, cărora nu mai contenește să le mulțumească.
„E italian, are bani, mâncăm paste toată ziua, e ce trebuie”
”Sunt într-o relație foarte mișto, totul este foarte mișto. E italian, are bani, mâncăm paste toată ziua, e ce trebuie. E foarte frumos, Luca îl cheamă. Ne-am cunoscut prin prietena mea cea mai bună și soțul ei, mi l-au prezentat”, a spus Bia Khalifa. De data asta, Bia spune că e o relație serioasă și, dacă va funcționa tot așa, blonda spune că-și va tatua numele lui pe corp.
Ce o punea să facă băiatul Clejanilor
Printre multe alte lucruri care nu i-au plăcut la Fulgy, s-a numărat și faptul că o obliga să facă tiktok. Mai exact, Fulgy o punea să facă des conținut pentru TikTok, iar ea a trebuit să facă asta la insistențele fostului ei iubit. „Nu regret nimic din relația cu Fulgy pentru că eu sunt de părere că a fost o lecție pentru mine, o lecție de viață pe care am primit-o. Am avut de învățat anumite lucruri.
În relația cu Fulgy eu încercam să îl calmez mereu pentru că el era un băiat foarte crizat. În relația noastră apăruse și invidiat, încă din prima săptămână, pentru că eu câștigam mai mult ca el, și de aici au început discuțiile aprinse între noi, mesele pe care eu le-am plătit în oraș, la amândoi, din banii mei, și tot așa”, a mărturisit Bia Khalifa, pentru Click.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook