Simona Ionescu / Redactor Șef

Ultima obsesie a luI Sharon Stone. De ce a pus gând rău „agățării” partenerilor pe net

Ultima obsesie a luI Sharon Stone. De ce a pus gând rău „agățării” partenerilor pe net
Sharon Stone, în vârstă de 62 de ani, recunoaște că a încercat întâlnirile online, dar le consideră de-a dreptul „dezgustătoare” pentru că era imposibil să simți chimia: „Îmi este dor de flirtul față în față”, spune diva din Basic Instinct.

Sharon Stone vrea să scrie o carte despre experiențele sale „triste” cu întâlnirile online. Actrița în vârstă de 62 de ani – care are trei fii – a experimentat aplicația de dateing Bumble, dar nu crede că este locul potrivit pentru a căuta dragostea, deoarece nu există un substitut pentru „chimia” reală, așa că ar dori să-și documenteze poveștile, ca un avertisment pentru ceilalți.

„Sincer, totul a fost atât de neplăcut încât acum vreau să scriu o carte de povestiri despre experiențele mele de întâlniri online”, a declarat actrița, scrie Daily Mail. „Site-urile de întâlniri nu sunt un lucru de succes. Deoarece chimia reală, acele emoții puternice pe care ai impresia că le simți în aer, nu se întâmplă pe un site”, mai spune ea.

Vedeta din Sliver a adăugat: „Și oamenii devin mai puțin adepți ai întâlnirilor sociale din cauza acestor site-uri. Nu mai știu cum să se comporte la cină, să fie într-o relație sau să comunice. De exemplu, nu vreau o „relație text” cu cineva cu care mă întâlnesc. Mi se pare trist”.

Sharon Stone învinovățește tehnologia pentru eliminarea interacțiunilor fizice

Și Sharon consideră că este „trist” faptul că oamenii nu mai cochetează cu adevărat și învinovățește tehnologia pentru eliminarea interacțiunilor fizice.


Exclusiv. Andreea Esca dă din casă. E incredibil ce a ajuns să facă mama ei

TikTok în pericol, cei de la YouTube i-au pus gând rău


Sharon Stone este cea mai recentă vedetă a revistei Telegraph. Ea apare pe copertă, cu un look impresionant. Actrița emană rafinament într-o jachetă Alberta Ferretti.

Într-un interviu, ea a declarat pentru revista Telegraph: „Mi-am dat seama că oamenii nu mai fluieră. A fost foarte distractiv când ni s-a permis să fluierăm și să flirtăm, dar epoca aceea a trecut. Este trist. Dar oamenii nu mai sunt așa. Tehnologia a îndepărtat oricum întregul flirt interpersonal, așa că acum nu este nici măcar în aer: oamenii pur și simplu nu cochetează față în față. Și nu cred că are nicio legătură cu tine sau cu mine  sau cu înaintarea în vârstă”.

Momentul MeToo

În timp ce a fost avocată pentru momentul MeToo, vedeta din Basic Instinct a insistat că „nu-i pasă cu adevărat” dacă băieții îi ating fundul sau se referă la ea cu termeni precum „dragă” sau „drăguțo”, deoarece crede că sunt alte lucruri mai importante pentru care să lupți.

Ea a spus: „Nu-mi pasă dacă oamenii îmi spun acele lucruri. Sincer, nu-mi pasă dacă mă băteau pe spate. Simt că toate aceste lucruri sunt o victorie atât de mică. Și poate pentru că am 62 de ani și am trecut prin atât de multe încât sunt în măsură să descopăr ceea ce are nevoie cu adevărat de atenția mea – și care sunt doar lucrurile și oamenii care oricum vor dispărea”.

Sursa foto: Instagram

Fiica lui Măruță, apucături de divă de mică. Tata nu-i poate rezista!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre