Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, l-a numit vineri seară pe actorul de telenovele Mario Frias în funcţia de Secretar pentru Cultură. Postul a fost deținut de o altă vedetă de telenovele din această țară, Regina Duarte. Aceasta a demisionar însă, pe fondul tensiunilor cu şeful statului, informează AFP, conform Agerpres.
Actorul Mario Fras are 48 de ani și e cunoscut pentru telenovela pentru adolescenţi ”Malhacao”, a cărei acţiune se desfăşoară în anii 90. Vedeta devine astfel a cincea persoană care va ocupa postul de secretar în cele 18 luni de când Bolsonaro este preşedinte.
Frias a fost căsătorit de două ori și e tatăl a trei copii. El a mai jucat și în filme, între care amintim: The Mutants: Ways of the Heart (2008), Her Own Destiny(2004) and As Filhas da Mãe (2001). ”Pământ adorat, printre alte mii, tu ești, Brazilia, o patrie iubită! Ești o mamă blândă a copiilor acestui pământ, țară iubită, Brazilia!”, a scris actorul pe pagina sa de Instagram, imediat după ce a fost nominalizat.
Mario Frias o înlocuieşte pe actriţa Regina Duarte, care a demisionat în urma tensiunilor cu şeful statului. Potrivit presei locale, Duarte a refuzat să întreprindă cruciada culturală împotriva ideilor de stânga dorită de preşedintele Bolsonaro.
Actriţa i-a succedat lui Roberto Alvim, care a fost demis în luna ianuarie după ce a parafrazat un discurs al lui Goebbels. La momentul respectiv, conform comunicării oficiale, Duarte fusese desemnată cu scopul de a reconcilia guvernul cu ”cercurile artistice”. Se pare însă că nu i-a ieșit și că nici nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor.
Secretariatul pentru Cultură, anterior un minister de sine stătător, a fost retrogradat la rangul de simplu secretariat de către Jair Bolsonaro, la fel ca şi Ministerul Sportului. Amintim și că alţi membri proeminenţi ai guvernului Bolsonaro au părăsit recent cabinetul, dându-şi demisia sau fiind demişi.
Între aceștia se regăsesc ministrul Justiţiei, Sergio Moro şi doi miniştri ai Sănătăţii, demiși în plină pandemie de COVID-19. De asemenea, joi, ministrul Educaţiei, Abraham Weintraub, un susţinător fervent al preşedintelui, şi-a anunţat demisia după o serie de polemici în care a fost protagonist.
Sursa foto: Facebook / Mario Frias, Pixabay / Jill Wellington
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook