Simona Ionescu / Redactor Șef

Un astrofizician pretinde că știe cum să construiască o mașină a timpului. Cercetătorul a fost inspirat de Albert Einstein

Un astrofizician pretinde că știe cum să construiască o mașină a timpului. Cercetătorul a fost inspirat de Albert Einstein
Astrofizicianul Ron Mallet crede că a găsit o modalitate de a călători înapoi în timp. Cercetător, Profesor titular de fizică de la Universitatea din Connecticut a declarat recent pentru CNN că a scris o ecuație științifică care ar putea servi drept bază pentru o mașină a timpului reală.

Astrofizicianul, îndrăgostit de Albert Einstein a construit chiar și un dispozitiv prototip pentru a ilustra o componentă cheie a teoriei sale. Colegii cercetătorului Ron Mallett nu sunt însă atât de convinși că mașina timpului va ajunge vreodată la îndeplinire.

Astrofizicianul crede că poate rezolva călătoria în trecut folosind laserele

O mare sursă de inspirație pentru Ron Mallett a fost Albert Einstein și teoria sa specială a relativității și teoria generală a relativității. Pe baza acestei teorii, dacă o persoană se află într-o navă spațială care călătorește aproape de viteza luminii, timpul ar trece mai încet pentru ea decât pentru cineva care a rămas pe Pământ.

Practic, astronautul ar putea călători în spațiu mai puțin de o săptămână, iar când s-ar întoarce pe Pământ, ar fi trecut 10 ani pentru persoanele pe care le-a lăsat în urmă, astronautul având impresia că a călătorit în timp în viitor.

Dar, în timp ce majoritatea fizicienilor acceptă că o astfel de călătorie în timp este probabil posibilă, călătoria în trecut este o cu totul altă problemă, pe care Mallett crede că o poate rezolva cu ajutorul laserelor.

A construit chiar și un prototip

Un astrofizician pretinde că știe cum să construiască o mașină a timpului. Cercetătorul a fost inspirat de Albert Einstein
Cercetătorul a fost inspirat de romanul „Mașina timpului” al lui HG Wells

„În teoria lui Einstein, ceea ce numim spațiu implică și timpul – de aceea se numește spațiu-timp, orice ai face cu spațiul se întâmplă și cu timpul”, susține cercetătorul. Astrofizicianul crede că este teoretic posibil să „răsucești” timpul într-o buclă care ar permite călătoria în timp în trecut.

El a construit chiar și un prototip care arată cum laserele ar putea ajuta la atingerea acestui obiectiv. „Prin studierea tipului de câmp gravitațional care a fost produs de un laser inelar, acest lucru ar putea conduce la un nou mod de a privi posibilitatea unei mașini a timpului bazată pe un fascicul de lumină circulant”, a spus acesta pentru CNN.

„Cred că există defecte mari în matematica și teoria sa”

Romanul „Mașina timpului” al lui HG Wells, adaptat în filmul din 1960, a fost cel care i-a deschis ochii lui Ron Mallett către această realitate alternativă.

„Nu cred că munca sa va fi neapărat fructuoasă, deoarece cred că există defecte mari în matematica și teoria sa, astfel încât un dispozitiv practic pare de neatins”, a spus și astrofizicianul Paul Sutter.  Chiar și Mallet recunoaște că ideea sa este pur teoretică în acest moment.

Iar dacă mașina timpului ar funcționa, recunoaște el, aceasta ar avea o limitare severă care ar împiedica pe oricine, să zicem, să călătorească înapoi în timp pentru a-l ucide pe bebelușul Adolf Hitler. „Poți trimite informații înapoi, dar nu le poți trimite înapoi decât în punctul în care pornești mașina”, s-a destăinuit astrofizicianul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre