După ce va fi aprobată, va putea fi introdusă în România o nouă directivă a Uniunii Europene. Iată ce modificări se intenționează să fie aduse Codului Rutier.
Uniunea Europeană se ocupă în acest moment de un nou set de reguli pentru șoferi. Se dorește să fie introdus un permis de conducere digital și vor fi modificate limitele de valabilitate a permiselor auto.
De asemenea, se vrea să fie scăzută vârsta la care o persoană va putea să aibă permis.
Va fi introdusă o nouă limită de alcoolemie, iar controalele pentru sănătate vor fi obligatorii.
Tinerii de 17 ani vor putea avea permis auto
Potrivit Promotor, reprezentanții Uniunii Europene se gândesc și analizează posibilitatea ca tinerii să poată conduce de la vârsta de 17 ani. Există însă o condiție: să fie însoțiți de un major. De asemenea, se poate obține permis de conducere pentru vehicule de transport pasageri și camioane de la 18 ani. Și în acest caz există o condiție: să aibă un certificat de competență profesională. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, limita de vârstă rămâne 21 de ani.
Fiecare țară va hotărî limita alcoolemiei pentru șoferi
Pe de altă parte, deputații europeni vor ca timp de doi ani șoferii începători să aibă mai multe restricții, printre care și limită de alcoolemie de 0,2 g/l. Dar acest lucru nu va fi impus, ci recomandat, așa că fiecare țară va decide limita alcoolemiei pentru șoferi. După ce aceste propuneri vor fi analizate urmează să se hotărască dacă vor fi implementate sau nu până în martie 2024.
Ce se întâmplă acum în România
Potrivit legilor actuale, limitele de alcool pentru șoferi sunt stabilite potrivit Ordonanței de Urgență 195/2002. Șoferul va fi amendat dacă va fi prins cu o concentrație între 0.01-0.40 mg/l alcool în aerul expirat. Amenda va fi cuprinsă între 1485-3300 de lei. Nu în ultimul rând, șoferul va avea permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile.
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge (peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, stabilește ART 87 din Ordonanța de Urgență 195/2002.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook