În deschidere, ministrul Cătălin Predoiu a precizat că întâlnirea de astăzi are loc în continuarea celor peste 20 de ședințe care s-au desfășurat la nivelul prefecturilor și al structurilor MAI de la momentul emiterii primelor atenționări meteorologice.
Ministrul Cătălin Predoiu a solicitat tuturor structurilor și forțelor MAI, precum și autorităților locale, să ia toate măsurile pentru gestionarea eficientă a intervențiilor pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo severe: ”Tot ceea ce s-a făcut până astăzi și vom continua să facem în zilele următoare trebuie să aibă ca prioritate protejarea vieții, sănătății și siguranței cetățenilor și asigurarea normalității sub toate aspectele, în aceste zile de vreme rea. În același timp, aș vrea să transmit un mesaj către cetățeni, către populație, în sensul de a urma și a respecta toate indicațiile autorităților locale, structurilor, forțelor de ordine publică, în sensul cel mai larg, pentru că toate aceste măsuri sunt luate în beneficiul lor, pentru protecția lor. Autoritățile locale, prefecturi, inspectorate, structurile de forță ale Ministerului Afacerilor Interne, toată lumea lucrează pentru cetățeni, pentru protecția lor.”
Nu plecați la drum pe așa o vreme!
Oficialul MAI a recomandat cetățenilor care intenționează să efectueze deplasări în zonele vizate de codurile de vreme severă să își amâne călătoria până situația va reveni la normal pentru a nu se pune în pericol și pentru a nu îngreuna intervențiile autorităților.
Ministrul afacerilor Interne a atras atenția asupra necesității de a comunica public măsurile luate și mai ales restricțiile rutiere impuse pe anumite sectoare de drum.
De asemenea, ministrul a insistat asupra importanței cooperării între autorități, dar și cu privire la monitorizarea permanentă a situației din teren, a evoluției fenomenelor meteo și a efectelor măsurilor luate pentru a putea anticipa și interveni proactiv în caz de nevoie.
Totodată, ministrul Cătălin Predoiu a solicitat acordarea unei atenții deosebite cazurilor medicale, precum persoanele care necesită dializă, astfel încât să poată fi asigurat transportul în siguranță și, la nevoie, cazarea în spații din afara zonelor de risc.
Cele mai afectate zone din țară de fenomenele meteo
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte în 27 localități din 12 județe (BR, BV, BZ, CL, CT, DJ, GR, IL, PH, TR, VL și VN) și în municipiul București, unde s-a intervenit pentru deblocarea autovehicullor înzăpezite, evacuarea apei din curți, degajarea a peste 75 de copaci, fiind avariante o casă și aproximativ 20 de autovehicule. În localitatea Fetești din județul Ialomița, din cauza vântului puternic acoperișul unei case a fost smuls de vânt și s-a prăbușit pe o altă locuință. În urma evenimentului locuința s-a prăbușit parțial, în interior fiind surprinsă o femeie de 77 de ani. Victima a fost extrasă, conștientă, cu politraumatisme, fiind transportată la spital.
Din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile din județul Constanța, cât și în Bara Sulina din județul Tulcea.
Traficul rutier este închis pe toate drumurile naționale și județene din județele Brăila, Călărași, Constanța și Tulcea. De asemenea, traficul rutier este închis pe A2 București – Constanța, tronson kilometric 35-144, între localitățile Fundulea și Fetești. Pe 36 de sectoare de drum din mai multe județe a fost luată decizia închiderii circulației.
Traficul feroviar este temporar blocat pe mai multe magistrale, circulația a 53 trenuri fiind suspendată, iar între stațiile Lacu Sărat și Traian Sat din județul Brăila un tren este blocat ca urmare a unei defecțiuni la locomotivă.
Efectivele MAI care acționează
Pentru gestionare gestionarea efectelor fenomenelor prognozate, la nivel național, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat aproximativ 13.000 de polițiști, jandarmi și pompieri cu aproape 6.000 de mijloace.
Pentru eficientizarea intervențiilor, în sprijinul județelor unde au fost înregistrate fenomene meteo periculoase, au fost trimise efective ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele limitrofe.
Structurile MAI rămân mobilizate în toate județele unde au fost înregistrate fenomene meteo severe pentru a ajuta cetățenii. La acest moment, nu au fost semnalate situații grave, la care să nu se poată interveni.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook