Simona Ionescu / Redactor Șef

Val de scumpiri de la 1 iulie. Ce îi așteaptă pe români în perioada următoare

Val de scumpiri de la 1 iulie. Ce îi așteaptă pe români în perioada următoare
Începând cu 1 iulie 2025, românii se vor confrunta cu un nou val de scumpiri, ca urmare a expirării plafonărilor de prețuri pentru alimente, facturi la energie și asigurări RCA.

Ca urmare a scumpirii, românii vor avea parte de creșteri de prețuri în mai multe sectoare esențiale. Autoritățile urmează să decidă măsurile pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, însă impactul va fi resimțit pe scară largă.

Sfârșitul plafonărilor. Scumpiri la alimente

Până la 31 iunie 2025, prețurile la energie electrică, gaze naturale, alimente de bază și polițele RCA au fost plafonate prin ordonanțe de urgență. Odată cu expirarea acestor plafonări, prețurile vor fi liberalizate, permițând furnizorilor și comercianților să ajusteze tarifele în funcție de costurile reale de producție și distribuție.

Eliminarea limitării adaosului comercial pentru alimentele de bază, prevăzută în OUG 67/2023, va duce la creșteri estimate de minimum 5% pentru produse precum pâinea, carnea, laptele, uleiul, ouăle, fructele și legumele. Costurile suplimentare din lanțul de producție, în special cele legate de energie, vor contribui la o majorare totală a prețurilor la raft de până la 10-15%.

Facturi la energie electrică

Val de scumpiri de la 1 iulie. Ce îi așteaptă pe români în perioada următoare
Noi scumpiri pentru români. Ce va urma

De asemenea, prețurile la energie electrică vor crește semnificativ. PPC (fostul ENEL): preț fix de 0,885 lei/kWh, care, cu taxele și tarifele reglementate, ajunge la circa 1,55 lei/kWh.

La Electrica Furnizare prețul va crește de la 0,82 lei/kWh, la 1,48 -1,58 lei/kWh. Pentru Engie, tarifele vor fi de   1,2-1,52 lei/kWh, în funcție de operatorul de distribuție. Plafonarea prețurilor la gaze naturale va rămâne în vigoare până la 31 martie 2026, oferind o oarecare stabilitate în acest sector.

Asigurări RCA

Creșteri de prețuri vor înregistra și polițele RCA, întrucât plafonarea tarifelor, introdusă pentru a proteja șoferii, va expira. Costurile vor varia în funcție de istoricul șoferului, vârsta și tipul vehiculului, însă estimările indică majorări semnificative.

Impactul asupra consumatorilor

Economiștii avertizează că aceste scumpiri vor afecta în special familiile cu venituri mici și medii. În absența unor măsuri eficiente de compensare, puterea de cumpărare a românilor ar putea scădea. Ministerul Muncii lucrează la o schemă de ajutor pentru consumatorii vulnerabili, luând în calcul două scenarii: un sprijin de 36 de lei sau unul de 72 de lei lunar.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *