Vali Vijelie, despre singura persoană din viață care îl sensibilizează. „În rest, poți să mă bați o lună, că nu plâng”
Vali Vijelie a vorbit deschis despre emoții, familie și experiențe care l-au marcat, într-un dialog sincer. Declarațiile sale au arătat românilor că, desi pare dur la prima vedere, artistul are multe sensibilități.
Vali Vijelie, despre singura persoană din viață care îl sensibilizează. „În rest, poți să mă bați o lună, că nu plâng”
Cântărețul a recunoscut că este un om puternic și greu de impresionat în mod obișnuit. Există totuși două lucruri care îl emoționează: fata lui și câinii.
„Eu cu plânsul stau cam prost, poți să mă bați o lună și nu plâng. Singura persoană care mă sensibilizează e fata mea. Tot timpul o întreb dacă e bine, dacă are nevoie de ceva, dacă pot să o ajut”, a explicat acesta, adăugând că relația cu aceasta este una extrem de apropiată și bazată pe grijă constantă.
Un episod emoționant povestit de Vali Vijelie a fost legat de o discuție cu Dan Bursuc. „Am vorbit de părinții mei, de ai lui și au fost momente sensibile”, a declarat lăutarul. În același context, artistul a mărturisit că este foarte sensibil și la imaginile cu animale abandonate.
„Dar să știi că poți să plângi și pentru un prieten. Acum câteva luni, stăteam de vorbă cu Dan Bursuc, eram la el acasă și a venit discuția din trecut, am vorbit de părinții mei, de ai lui, când eram amărâți. Au fost momente sensibile… De câte ori mă uit pe TikTok sau Instagram mă sensibilizează când văd câinii. Iubesc mult câinii și nu sunt de acord cu cei care-i abandonează”, a spus artistul.
Vali Vijelie, despre singura persoană din viață care îl sensibilizează. „În rest, poți să mă bați o lună, că nu plâng”. Vali Vijelie a vorbit și despre principiile care îl ghidează în relațiile cu ceilalți și a explicat că evită conflictele și preferă dialogul.
„Înainte să ajung la ceartă, îți explic”, a susținut cântărețul, subliniind că își asumă greșelile atunci când este cazul.
„Dacă un prieten are dreptate, las capul în jos și îmi cer iertare”, a completat Vali Vijelie, evidențiind importanța respectului reciproc.

Vali Vijelie a declarat clar că nu bea niciodată la evenimente, punctând faptul că respectul față de client și profesie este mai important decât orice tentație. Artistul a oferit și un exemplu concret, povestind despre o sticlă de whisky extrem de scumpă primită la un eveniment. Vali Vijelie a refuzat să consume alcool în timpul prestației, argumentând că nimeni nu și-ar dori un profesionist care să lucreze sub influența băuturii.
„Ai vrea să-ți vină un electrician sau un instalator băut acasă?”, a întrebat retoric cântărețul, comparând meseria sa cu alte profesii.
Pentru unul dintre cei mai iubiți artiști ai României, muzica este o muncă ce necesită seriozitate și claritate, iar imaginea artistului trebuie să reflecte acest lucru. La finalul evenimentului, gazda i-a oferit sticla cadou, gest pe care Vali Vijelie l-a apreciat, dar care nu i-a schimbat principiile.
Un alt subiect important abordat a fost conduita profesională, vedeta insistând asupra respectului față de public și organizatori.
„Când mergi la un eveniment, nu e doar al omului, e și al tău”, a explicat Vali Vijelie, referindu-se la responsabilitatea de a oferi un spectacol de calitate. În viziunea sa, ținuta și comportamentul sunt esențiale. Vali Vijelie consideră că artiștii trebuie să se prezinte impecabil, în contrast cu stilul relaxat din viața de zi cu zi.
„Nu beau la cântări niciodată. Toți oamenii mă întreabă ce băutură să-mi ia. Am fost la un eveniment unde cineva mi-a cumpărat o sticlă scumpă de whisky, vreo 4-5000 de euro era sticla. Și atunci l-am întrebat: ai vrea să-ți vină un electrician sau un instalator băut acasă să lucreze la tine? Așa e și cu muzicantul.
La plecare a luat-o frumos și mi-a spus că e cadou pentru mine să o iau acasă. S-a terminat evenimentul și mai stăm de vorbă, atunci e altceva. Omul ăla îmi dă o pungă de bani și te vede cineva cu paharul în mână și spune ce cântat e ăsta, mă? Faptul că te respectă, îți plătește”, a mai declarat artistul.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook