Simona Ionescu / Redactor Șef

Vali Vijelie a surprins publicul cu mărturisiri neașteptate despre familie și legătura cu cei patru copii, trei băieți și o fată. Artistul a explicat de ce este mult mai exigent cu fiii săi față de „Bibilica”, fiica lui adorată, și care este pragul peste care niciunul dintre moștenitorii săi nu poate trece: munca obligatorie.

Vali Vijelie, înnebunit după „Bibilica”. „Pe ea o chem, ne sfătuim, îmi spune să fiu mai înțelegător

Relația cu copiii săi este una apropiată, dar marcată de disciplină. Vali Vijelie spune că își iubește toți copiii în mod egal, însă este mai exigent cu băieții, dorind să-i formeze ca bărbați responsabili. În schimb, cu fiica sa, Cati, alintată „Bibilica”, are o relație specială. Artistul a povestit cum a susținut-o în momente importante, inclusiv atunci când aceasta a obținut permisul de conducere.

„Și pe cei trei băieți ai mei îi iubesc, dar sunt mai dur puțin cu ei, că vreau să iasă din ei bărbați. Pe fetița mea, pe Cati, o ador. Pe ea chem, ne sfătuim împreună, eu îi spun Bibilica mea și ea îmi zice să fiu mai înțelegător, că nu prea mai am răbdare. Cati a dat de permis de două ori și a treia oară m-a rugat să o duc eu.

Era un frig afară, m-am dus am încălzit mașina, am mers, trebuia să stea afară unde erau toți și n-am vrut ca să nu răcească. I-am spus să facă prezența și să vină în mașină. A dat apoi examen, am așteptat-o și m-a sunat: am o veste pentru tine, am luat permisul. Eu ca să o ambiționez, înainte să aibă permis, i-am cumpărat mașină și am adus-o în curte”, mai spune cântărețul.

Deviza lui Vali Vijelie: „Nu muncești, nu primești”

Dincolo de partea emoțională, Vali Vijelie este ferm atunci când vine vorba despre responsabilitate. Artistul a explicat că nu face diferențe între copii, însă are o regulă clară: fiecare trebuie să muncească pentru a-și construi propriul drum.

„Nu fac diferență între copiii mei, dar important e să se ducă la muncă. Dacă nu muncești, nu primești”, a spus Vali Vijelie, subliniind că sprijinul oferit de el vine la pachet cu responsabilitate. El a recunoscut că a avut și situații în care a fost nevoit să fie dur, inclusiv atunci când unul dintre copii nu a fost sincer în privința muncii.

Când „închide robinetul” artistul

Vali Vijelie, înnebunit după „Bibilica”. E sfătuitoarea lui de taină care-i temperează firea impulsivă
Vali Vijelie, distracție în Indonezia
Sursă foto: instagram

În astfel de cazuri, Vali Vijelie spune că „se închide robinetul”, considerând că lecțiile de viață trebuie învățate la timp.

„Unul dintre ei m-a mințit că se duce la muncă și eu l-am mințit că-i dau. Cel mic e la facultate și i-am spus că trebuie să-și aleagă ce să se facă. Eu am, mulțumesc lui Dumnezeu, eu am.

Le tot explic să meargă la muncă, indiferent ce salariu primesc, că restul le dau eu. Dar când nu mai fac asta, le opresc robinetul. Eu sunt cel care cântă, ei trebuie să învețe, în susțin cu orice. Dar dacă nu muncești, nu primești”, i-a spus Vali Vijelie lui Denise Rifai.

Vali Vijelie se pregătește să devină bunic

Vali Vijelie, înnebunit după „Bibilica”. „Pe ea o chem, ne sfătuim, îmi spune să fiu mai înțelegător”. Un alt moment important al discuției a fost legat de viitorul sentimental al fiicei sale. Vali Vijelie a declarat că nu are pretenții materiale în ceea ce privește viitorul ginere, ci pune accent exclusiv pe iubire și respect.

„I-am spus mereu să ia un băiat care să o iubească, chiar dacă e sărac, îl cresc eu și îl fac bogat. Important e să se iubească ei. Îmi doresc să se așeze la casa ei, i-am spus și ei și vreau să mă facă bunic, sunt pregătit tot timpul, viața e frumoasă.

Mă rog la Dumnezeu să-i dea soartă și noroc”, a afirmat Vali Vijelie. Artistul a adăugat că își dorește ca fiica sa să își întemeieze o familie și că este pregătit să devină bunic, considerând că aceste etape sunt firești și frumoase în viață.

Interesant de citit: Adrian Minune povestește ce a pățit când a furat o bicicletă. Vali Vijelie zice că el era cu fructele

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri