Chiar dacă pandemia a lovit grav industria muzicală, românii tot fac haz de necaz. Iar când Vali Vijelie îți cântă, parcă toate problemele dispar.
Vijelie s-a reprofilat. Merge și cântă acasă la fani
De când restricțiile au pus stavilă evenimentelor și concertelor, maneliștii trec prin momente grele. Dar, inventivi cum îi știm, reușesc mereu să rezolve orice situație dificilă. Așa a făcut și renumitul cântăreț Vali Vijelie care scoate bani din marea sa pasiune, muzica. Îndreptându-se ca și colegii de breaslă din ce în ce mai mult către online. Iar petrecerile, concertele și spectacolele continuă și acum fără să existe riscul vreunei contaminări cu nemilosul virus.
E adevărat că nici o cântare nu e gratis, așa că cei care îl iubesc pe Vali Vijelie bagă bănuții în contul artistului și toată lumea e fericită. Iar dedicațiile pornesc de la 100 de lei și pot ajunge la sume uriașe, de ordinul sutelor de euro. Pentru că atunci când cântă Vali Vijelie, banii curg… fără număr.
Livrare la… domiciliu
Atunci când există și doritori care vor să-l audă pe artist live, Vali se urcă în mașina sa luxoasă și merge acasă la fani, cărora le face cântări… la plăcere. „Mai au să ne sune de pe lumea cealaltă, că ne-au sunat din toate țările. (…) Dai contul și și-a virat banii, simplu. Totul e să-ți dorești, acum la ora actuală chiar sunt foarte multe posibilități.
Vin și acasă dacă e nevoie. Îmi iau acordeonul, pac, am venit. Eu nu pun pe primul loc banii, pun pe primul loc sănătatea, să fiu sănătos, că de restul facem bani. Toată lumea se gândește la bani… După tot ce se întâmplă ne rugăm să fim sănătoși”, a declarat Vali Vijelie pentru Antena 3.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook